
Guvernul are în vedere acordarea unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri mici și medii. Această măsură vine în contextul înghețării pensiilor, decizie luată prin „Ordonanța Trenuleț”. Se discută două variante pentru acordarea sprijinului: 1.000 de lei în două tranșe sau 600 de lei într-o singură plată, arată capital.ro.
Ajutor de la stat în 2025
În urma deciziei de a suspenda majorarea pensiilor cu rata inflației, pensionarii cu venituri reduse ar putea primi un sprijin financiar sub forma unui pachet one-off. Pragul maxim pentru acest sprijin ar putea fi stabilit la 3.000 de lei, conform informațiilor obținute de România TV.
Autoritățile analizează, în prezent, modalitatea optimă de plată a acestor sume, astfel încât să nu afecteze investițiile prevăzute în buget.
Șeful Guvernului a declarat, recent, că pensionarii cu venituri mici și medii vor beneficia de o suplimentare în acest an, conform promisiunilor făcute înainte de votul din Parlament.
„Am stabilit, la fel cum am promis înainte de votul din Parlament, că vom veni la pensiile mici şi medii (…), la începutul acestui an, cu o suplimentare şi cu o majorare pe tip one-off, până vom vedea execuţia bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investiţiile prevăzute mai ales în PNRR, unde există cofinanţări foarte mari. De exemplu, în zona transporturilor, de aproximativ 60%, s-a ajuns la cofinanţări, dacă statul român şi bugetul de stat îşi permite indexarea din luna septembrie”, a declarat Marcel Ciolacu.
Cine beneficiază de ajutor în 2025
Aceste declarații confirmă intenția Guvernului de a sprijini pensionarii, însă execuția bugetară va influența implementarea acestei măsuri.
În cadrul unor întâlniri recente, premierul Ciolacu a susținut ideea includerii indexării pensiilor în bugetul pentru 2025.
Totuși, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, și liderul PNL, Ilie Bolojan, se opun acestei măsuri, invocând lipsa resurselor financiare. Din acest motiv, majorarea pensiilor ar putea fi amânată până în ianuarie 2026, în funcție de evoluția economiei.
Până la o decizie finală, pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei ar putea beneficia de acest sprijin one-off, destinat să atenueze efectele inflației și să compenseze înghețarea pensiilor.
O „scamatorie bugetară”
Expertul economic susține că indexarea pensiilor nu se va realiza în 2025, din cauza lipsei fondurilor necesare pentru o majorare de peste 10%, așa cum prevede legea.
„Guvernul nu va indexa pensiile în acest an. Practic nu va respecta legea, pentru că pur și simplu nu are bani pentru a susține o indexare a pensiilor peste 10%, așa cum și-a asumat prin legea pensiilor. Ce se discută în spațiul public – și, din punctul meu de vedere, nu are nicio șansă să devină realitate – este acordarea unui ajutor one-off, adică o singură dată pentru pensionarii cu pensii de până în 3.000 de lei.
Nu știm încă suma, nu știm când va fi acordat – probabil în septembrie – și nu știm de unde vor lua bani. Pensionarii sunt, din păcate, victimele unui exercițiu de scamatorie bugetară, pentru că nu li se respectă drepturile legale la pensie și prevederile care vizau indexarea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflației”, a declarat economistul Adrian Negrescu.
A. Negrescu susține că pensionarii au fost păcăliți de promisiunile autorităților, care le-au oferit speranțe false privind majorarea pensiilor.
Acesta compară situația cu o „maradonă financiară”, în care politicienii le-au arătat vârstnicilor sume de bani pe care nu le vor vedea niciodată.
În plus, economistul avertizează că plata pensiilor ar putea deveni o problemă în viitorul apropiat, în condițiile în care bugetul statului se află sub o presiune uriașă.