
O viață mai bună pentru locuitorii unei comune din Argeș. Se face un nou dispensar.
Dispensar nou la Bârla
Dispensar medical nou în satul Bârla Primarul comunei Bârla, Gheorghe Voicu, anunță noi investiții pentru 2025, menite să îmbunătățească viața locuitorilor. Una dintre cele mai importante vizează domeniul medical.
Administrația locală a depus recent un proiect la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru amenajarea unui dispensar medical uman în satul Bârla.
„Solicitarea de finanțare a fost înregistrată, iar primul pas spre finanțare a fost bifat. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului”, a declarat primarul Gheorghe Voicu.
Această investiție va facilita accesul locuitorilor la servicii medicale de calitate, reducând distanțele pe care trebuie să le parcurgă pentru consultații și tratamente.
Despre comuna Bârla
Comuna Bârla este situată în extremitatea sud-vestică a județului Argeș, la aproximativ 50 de kilometri de Pitești, reședința județului. Se învecinează cu județele Olt și Teleorman și este traversată de râul Cotmeana.
Comuna este alcătuită din 12 sate: Afrimești, Bădești, Bârla (reședința), Brabeți, Ciocești, Malu, Mândra, Mozăcenii-Vale, Podișoru, Șelăreasca, Urlueni și Zuvelcați.
Conform datelor disponibile, comuna Bârla are o populație de aproximativ 4.116 locuitori.
O viață mai bună pentru locuitorii unei comune din Argeș. Se face un nou dispensar.
Un Comentariu
Anonim
Era o necesitate de mult timp.Pentru cei in vârstă este foarte bine ,felicitări domnului primar !