
Mărțișor cu fotbal feminin și psihologie. Tinerele care au lăsat tocurile pentru crampoane.
Martie este luna în care celebrăm forța, determinarea și eleganța feminină. Fotbalul feminin continuă să crească în România, iar jucătoarele de fotbal din Argeș sunt parte din acest moment istoric, demonstrând că pasiunea pentru sportul rege și dorința de a reuși nu au gen!
Fotbalul feminin a devenit o condiție obligatorie pentru cluburile prezente pe prima scenă fotbalistică țării și, drept urmare, a început să ia amploare și în România.
Ne bucurăm că acest sport și-a deschis petalele și la Clubul FC Argeș. În Argeș, fotbalul feminin este un sport îndrăgit și practicat de tinere sportive în alb-violet care țintesc, cu ambiție și determinare, poarta succesului.


Fotbalul feminin crește în România
Fotbalul feminin din Argeș este mână în mână și cu cercetarea științifică!
Prezentă la echipa FC Argeș Feminin din 2024, în urma unei frumoase colaborări a Clubului FC Argeș cu Școala Doctorală Știința Sportului și Educației Fizice (din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești), Andreea Trandafirescu, psiholog, spune că cercetarea ne aduce mai aproape de „colțul cel mai ascuns al sufletului sportului de performanță”.
„FC Argeș Feminin este mai mult decât o echipă, este un exemplu de muncă, perseverență și pasiune. În luna martie, celebrăm nu doar frumusețea, ci și forța doamnelor și domnișoarelor de a lupta pentru ceea ce visează să îndeplinească, pe teren sau în afara lui”, a afirmat Andreea Trandafirescu, psiholog.

Un mărțișor pentru tinerele care au lăsat tocurile pentru crampoane
„Un meci pe teren se câștigă mai întâi în minte. Fotbalul este o lecție de viață, unde fiecare provocare devine o oportunitate. Fetele noastre demonstrează că frumusețea vine din ambiție, iar puterea din determinare. Fotbalul feminin crește în România, iar tinerele care au lăsat tocurile pentru crampoanele de fotbal sunt parte din această schimbare!
Din perspectiva personală, Clubul FC Argeș a arătat că poate inova, a arătat deschidere și susținere pentru lucrul bine făcut! Experiența antrenorilor este de necontestat, iar faptul că există apetit pentru cercetare științifică este absolut minunat! Poate de aceea, fotbalul e sportul-rege!”, a conchis Andreea Trandafirescu, psiholog.
La mulți ani, campioanelor! La mulți ani, fotbalistelor și doamnei antrenor Crista Sandu, din partea ziarului „Argeșul”, din partea părinților, din partea colegilor antrenori și a întregii comunități! Continuați să scrieți istorie în cartea de aur a fotbalului feminin!

O mică istorie a sportului practicat de femei
Vorbim despre sportul unde bărbații încă mai fac legea, deși, în ultima vreme, la nivel mondial, fetele le calcă serios pe urme. Puțini știu că, în România, fotbalul feminin era puternic dezvoltat, în anii ’80. Fetele jucau, în acele vremuri, pe stadioane pline și nu duceau grija zilei de mâine, având salariul asigurat. Totuși, ascensiunea fotbalului feminin a fost curmată brusc, în anul 1988, la ordinul Elenei Ceaușescu.
De fapt, încă de la finalul anilor `60 și începutul anilor `70 s-au organizat competiții locale pentru echipele muncitorești ale femeilor.
Din vara anului 1972, datează și primul meci de fotbal feminin transmis la tv, dintre Venus București și ELAN Belgrad. Această partidă a făcut parte din cadrul unui turneu internațional disputat pe stadionul Dinamo cu participarea selecționatelor București I și II, Belgrad și Budapesta.
La începutul anilor `80, în campionatul bucureștean de fotbal feminin au început să se înscrie și echipe din alte orașe. Creșterea a fost organică, Ion Motroc descrie perioada ca una de emancipare, echipe din Ploiești sau Oradea participau acum la campionatul din Capitală.
Însă minunea n-a ținut mult, situația economică precară de la mijlocul anilor `80 s-a resimțit și în fotbal, primele sacrificate fiind chiar echipele de fotbal feminin.
Câteva voci susțin că Elena Ceaușescu n-ar fi fost de acord cu un cadru competițional în care fetele să joace fotbal. Chiar dacă nu a dispărut de tot, fenomenul fotbalului feminin din România s-a redus drastic. În acele vremuri, campionatele de fotbal în sală erau cele care mai țineau sportul în viață. (Sursa: fotbalfemininromania.ro)
1990 a fost un an important pentru istoria fotbalului feminin din România. Atunci a luat naştere echipa naţională, dar şi liga naţională. Prima acţiune a echipei naţionale a fost una inedită. Întrucât această disciplină era abia la început, a fost nevoie să fie făcută o selecţie la care au luat parte 188 de sportive. Acţiunea a fost un succes, deoarece lotul format de antrenorii Virgil Popescu şi Ion Bedreagă a învins Italia chiar în deplasare, pe 4 iunie 1990!
FRF a luat o hotărâre îndrăzneață, astfel că, începând cu sezonul 2021-2022, toate cluburile din Liga 1 sunt obligate să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare. Altfel, nu vor mai primi licența de participare în prima divizie. Femeile pasionate de fotbal „au sărit” din tribune, direct în iarbă. Fotbalul feminin a început să ia amploare în România! Iar sportul-rege are din ce în ce mai multe „regine”.
Mărțișor cu fotbal feminin și psihologie. Tinerele care au lăsat tocurile pentru crampoane.