
Atenție, șoferi! Restricţii de circulaţie pe DN7.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricții de circulație, pentru două zile, pe DN7, ca urmare a sărbătorii legale prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române.
Interzis pe DN 7 joi si vineri
Astfel, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi, 23 ianuarie 2025, și vineri, 24 ianuarie 2025.
Restricții pe DN 7
Restricțiile vor fi aplicate pe DN 7, pe tronsonul Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea şi Veştem (în județul Sibiu, intersecția DN7 cu DN 1), pe ambele sensuri, după cum urmează:
- joi, 23 ianuarie 2025, în intervalul orar 18.00-22.00;
- vineri, 24 ianuarie 2025, în intervalul orar 6.00-22.00.
Restricțiile sunt instituite ca urmare a prevederilor referitoare la circulația autovehiculelor de mare tonaj pe drumurile publice, în perioada sărbătorilor legale, respectiv Ordinul comun al Ministerului Transporturilor și Ministerului Afacerilor Interne nr. 1249-132/2018.
Nerespectarea restricţiilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, informează CNAIR.
Atenție, șoferi! Restricţii de circulaţie pe DN7.