
Astăzi. Oamenii lui Piedone au făcut legea în Pitești! Locații închise și sigilate.
Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au dat 16 amenzi de 192.000 lei și au închis temporar șapte cantine studențești, după ce au efectuat, la nivel național, controale în 82 de campusuri universitare. Pentru cei care le oferă studenţilor şi elevilor condiţii „inacceptabile” de cazare sau de alimentaţie, preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a avut un mesaj dur: „Voi, cei care aţi ales să fiţi iresponsabili sau nesimţiţi, veţi suporta consecinţele!”, informează digi24.ro.
Mâncare expirată și mizerie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început o serie de controale în campusurile universitare, având ca scop verificarea respectării reglementărilor legale în vigoare în căminele și cantinele studențești, precizează președintele ANPC, într-un mesaj postat pe Facebook, în care a prezentat rezultatele campaniei.
La controlul de sâmbătă, au fost inspectate 82 de campusuri universitare, care includ atât cămine, cât și cantine, fiecare cu mai multe structuri de cazare. În urma acestor verificări, au fost luate la puricat 78 de cămine studențești și 42 de cantine.
Firește că, neavând puteri supranaturale, șefului ANPC i-a fost imposibil să fie prezent, în același timp, în toate aceste locuri, însă acolo unde nu a ajuns Piedone, au zbârnâit pe teren oamenii din subordine. Echipele de comisari au fost la fel de neiertători, precum șeful lor și, acolo unde au găsit nereguli, au împărțit sancțiuni.
În cazul a 62 de cămine studențești au fost identificate abateri de la legislația privind Protecția Consumatorilor. Ca urmare, au fost dispuse măsuri pentru oprirea temporară a comercializării, până la remedierea deficiențelor pentru 5 kg de produse alimentare în valoare de 340 lei. De asemenea, s-au luat măsuri de oprire definitivă a comercializării și retragere din circuitul uman pentru 224 kg de produse alimentare, în valoare de 6.403 lei.
Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 au fost avertismente, iar 16 amenzi contravenționale, în valoare de 192.000 lei, mai arată postarea lui Piedone, pe rețeaua de socializare.
În plus, au fost supuse măsurii de oprire temporară a prestării serviciilor, ca urmare a deficiențelor constatate în blocurile alimentare sau la grupurile sanitare la: Cantina Universității „Sapientia” Miercurea Ciuc, Cantina Complexului Studențesc „Leu”, Cantina Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Cantina Liceului Tehnologic „Edmond Nicolau” Brăila și Cantina Universității „Vasile Alecsandri” Bacău.
Sala de mese a UPIT, închisă
Totodată, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a avut în vizor Cantina Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. În urma controlului efectuat la cantina campusului universitar din Gh. Doja, comisarii argeșeni au închis și sigilat sala de mese, până la remedierea deficiențelor. În blocul alimentar nu au fost găsite nereguli, așa că bucătăria funcționează.
În urma controalelor, au fost identificate și abateri în ceea ce privește calitatea serviciilor prestate în spațiile destinate educației.
19 unități au înregistrat deficiențe privind legalitatea funcționării sau existența Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF).
Mobilier rupt și grupuri sanitare neconforme
Principalele abateri identificate în spațiile de cazare includ: lipsa huselor de protecție pentru perne, lipsa huselor pentru saltele, becuri arse, mobilier deteriorat, grupuri sanitare cu instalații incomplete și deteriorate, saltele neigienizate și deteriorate, infiltrații și igrasie, precum și lipsa unor spații corespunzătoare pentru spălarea hainelor și pregătirea meselor.
În ceea ce privește cantinele și calitatea serviciilor alimentare, au fost identificate numeroase deficiențe, inclusiv proceduri nesigure de preparare și depozitare a alimentelor, ustensile necorespunzător igienizate, agregate frigorifice deteriorate, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, precum și nerespectarea temperaturii de păstrare a alimentelor.
De asemenea, au fost identificate produse cu data durabilității minimale (DDM) sau a datei limită de consum (DLC) expirate, preparate păstrate la temperaturi necorespunzătoare și lipsa etichetelor de identificare. În ceea ce privește informarea consumatorilor, au fost identificate meniuri care nu conțineau informații despre alergeni sau valorile nutriționale, iar anumite produse alimentare nu aveau etichete corespunzătoare.
Pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost acordate termene corespunzătoare. De asemenea, au fost înmânate 50 de invitații, iar documentele de control vor fi finalizate ulterior.
„Veți suporta consecințele!”
„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului atrage atenția tuturor celor care, în inconștiența lor, sunt avizi doar de câștig ilicit, mai ales în ceea ce privește alimentația și respectul față de tânăra generație, studenți și elevi, și care oferă servicii de cazare sau de alimentație în condiții inacceptabile. Acești indivizi, care pun în pericol sănătatea și viitorul unei noi generații, vor fi aspru pedepsiți de autoritățile statului. ANPC, în urma controalelor, va informa fiecare structură relevantă pentru a lua măsurile legale ce se impun.
Prestatori, gândiți-vă că acolo unde vă desfășurați activitatea sunt și copiii voștri, părinții voștri, bătrânii voștri; sau vă pasă doar de ai voștri? Voi, cei care ați ales să fiți iresponsabili sau nesimțiți, veți suporta consecințele!
Eu, Cristian Popescu Piedone, nu voi avea niciun rabat! Așa cum ați văzut deja, indiferent că este vorba de cantine studențești sau de bătrâni, voi dispune măsuri drastice, nu doar contravenționale – pe care cu nonșalanță le plătiți și reveniți rapid la vechile obiceiuri – ci și măsuri complementare care vă vor durea mult mai tare și vor dezvălui adevărul în piața publică, pentru ca voi să fiți batjocoriți de consumatori.”
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început o serie de controale în campusurile universitare, având ca scop verificarea respectării reglementărilor legale în vigoare în căminele și cantinele studențești”, a postat, pe Facebook, Cristian Popescu Piedone, președinte ANPC
De notat că ANPC a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în Berăria H, până la remedierea deficiențelor constatate, în urma unui control efectuat vineri și a amendat localul cu 30.000 de lei, pentru neregulile constatate.
Într-o acțiune de amploare fără precedent, șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a coordonat controale riguroase nu numai în unități comerciale, ci și în campusuri universitare.
Aceste măsuri arată o schimbare radicală în abordarea ANPC față de neregulile din sectorul comercial, iar Cristian Popescu Piedone pare determinat să continue seria controalelor stricte. Scopul acțiunilor este asigurarea unor condiții mai sigure pentru consumatori și eliminarea practicilor care pun în pericol sănătatea publică.
În timp ce mulți români apreciază fermitatea ANPC, alții cred că închiderile în masă sunt exagerate și că denotă un oarecare exces de zel. Cu toate acestea, Piedone rămâne de neclintit în decizia sa de a menține standardele de siguranță alimentară la un nivel ridicat și de a sancționa sever orice abatere de la normele în vigoare.
Astăzi. Oamenii lui Piedone au făcut legea în Pitești! Locații închise și sigilate.