
Anunț pentru românii cu telefon mobil! Se oferă gratuit de luni, 2 iunie.
„Telefonul mobil pe înțelesul tuturor“ – un nou serviciu pentru public la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ Argeș.
Începând cu luna iunie, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ din Argeș lansează un serviciu inedit, dedicat celor care doresc să-și îmbunătățească abilitățile digitale, în special în utilizarea smartphone-urilor.
Inițiativa se numește „Telefonul mobil pe înțelesul tuturor“ și se adresează tuturor celor care întâmpină dificultăți în utilizarea telefonului mobil sau care vor să descopere noi funcționalități utile în viața de zi cu zi.
Asistență digitală pentru utilizatorii de smartphone-uri
Prin acest nou serviciu, beneficiarii vor putea primi sprijin pentru a învăța să folosească eficient telefonul mobil: de la setări de bază, până la personalizarea dispozitivului cu aplicații adaptate intereselor personale – cum ar fi aplicații pentru sănătate, comunicare sau informare.
Serviciul este conceput ca un ghidaj practic, care răspunde la întrebări concrete și oferă soluții simple.
Traineri dedicați și sprijin pas cu pas
Activitatea va fi coordonată de două formatoare cu experiență, Gabriela Tomescu-Olteanu și Ioana Necula, care îi vor ghida pe participanți în procesul de învățare.
Pe lângă elementele tehnice de bază, accentul va fi pus și pe siguranța în mediul online: utilizatorii vor învăța cum să efectueze tranzacții în siguranță și cum să-și protejeze datele personale atunci când navighează pe internet sau folosesc aplicații mobile.
Acces gratuit, cu permis de bibliotecă
Serviciul de asistență digitală este gratuit și disponibil în baza permisului de bibliotecă, în Sala de Referințe Electronice și Internet, la etajul al II-lea al instituției.
Programul este de luni până joi, între orele 12:00 – 16:00, iar doritorii sunt invitați să profite de această oportunitate pentru a-și dezvolta competențele digitale într-un mediu prietenos și accesibil.
Anunț pentru românii cu telefon mobil! Se oferă gratuit de luni, 2 iunie.
