
Ajutoare aprobate pentru 30.000 de români din întreaga țară.
Peste 30.000 de copii din întreaga țară vor avea acces la activități educaționale, culturale și sportive într-un cadru modern, sigur și adaptat nevoilor lor.
Decizia a fost luată, iar finanțarea este deja asigurată
Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) a publicat listele intermediare cu proiectele admise la finanțare în urma celei de-a doua etape de evaluare din cadrul apelului „Centre multifuncționale cu dotări sportive și culturale pentru copii”.
Au fost admise 91 de proiecte în valoare totală de 232,5 milioane de euro
Acestea vizează dezvoltarea unor centre multifuncționale dedicate copiilor din zone izolate sau defavorizate, cu scopul de a preveni excluziunea socială, sărăcia și abandonul școlar.
Proiectele presupun modernizarea, reabilitarea și dotarea infrastructurii existente, astfel încât copiii aflați în risc să aibă acces la spații în care să își dezvolte abilitățile sociale, emoționale și școlare.
Listele intermediare cu proiectele admise pot fi consultate aici: https://tinyurl.com/327k4j6n.
Solicitanții care nu contestă punctajul pot intra direct în etapa de contractare. Listele finale vor fi publicate după finalizarea perioadei de contestații.
Ajutoare aprobate pentru 30.000 de români din întreaga țară.