
Accident în județul Argeș. Motociclist grav rănit!
Polițiștii rutieri din Topoloveni au intervenit astăzi, pe DN 7, în localitatea Călinești, județul Argeș, în urma producerii unui accident rutier soldat cu rănirea unui motociclist.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că un bărbat de 26 de ani, din Topoloveni, în timp ce conducea o motocicletă pe direcția Călinești – Ștefănești, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, pe linie continuă, a unei autoutilitare, intrând în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Călinești, care se angajase în efectuarea virajului la stânga, către o stație de alimentare cu carburanți, pe același sens de mers.
În urma impactului, motociclistul a suferit o fractură la piciorul drept și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Accident în județul Argeș. Motociclist grav rănit!