Un fapt ce nu poate fi pus la îndoială este că, în zilele acestea, România se numără printre ţările lumii cele mai afectate de pandemia de Covid-19. Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că acest virus a început să aibă un caracter naţional. El a dezlănţuit mecanismul sufletesc care produce schimbări în configurarea spirituală a omului. Iar punctul de plecare a acestui mecanism îl constituie ideile dintre cele mai absurde, cum ar fi cea a unui politician despre viitor, că acesta, spune el, va fi al unei lumi organizate în grupuri, nu în cupluri. Aşa că dorinţa de a respira din nou liber pune în mişcare imaginaţia oamenilor şi îi face să-şi reprezinte forme de viaţă nouă pe care le presupun că ar fi mai bune decât cele considerate de ei deja depăşite. 

Iată dar cum pandemia de Covid-19 înseamnă nu numai o problemă sanitară, ci şi una dintre cauzele care ar putea aduce schimbarea atât la nivel individual, cât şi social. Ea mai este şi o dureroasă rană a vieţii noastre sufleteşti. Deocamdată, însă, marea parte a oamenilor şi-a păstrat echilibrul psihic în aceşti ani de coşmar, acceptându-şi viaţa aşa cum e, căci „oricum ar fi, ea este bună”. Au fost, desigur, cazuri de panică şi de derută. Iar astăzi sunt situaţii când autorităţilor parcă nici nu le pasă că mor oameni cu zile prin spitale. Sistemul nostru sanitar este greoi şi falimentar. Se cere, aşadar, iniţiativă, sentimentul răspunderii personale, inspiraţie civică. Deci, oricare ar fi viaţa, ea este bună. Nu spun eu această vorbă înţeleaptă, fiind desprinsă din înţelepciunea goetheană, dar ader la ea în mod absolut. Şi, în cadrul acestei înţelepciuni, fiecare om întâlnit în calea mea aduce cu sine o vibraţie specifică credinţei creştine. Există însă şi dintre cei care au contestat, de exemplu, pelerinajul la Sfânta Parascheva în plină pandemie sanitară, fără să ştie că Sfânta noastră chiar ne protejează de pericole. Sigur, avem şi noi datoria de a respecta restricţiile impuse de autorităţi. Nu sunt mistic, dar consider că atunci când un om crede în ceva, el ajunge să fie protejat de credinţa sa. Deci, acest pelerinaj este unul al libertăţii de gândire şi credinţei. 

Prin urmare, viaţa socială şi culturală prezintă mai totdeauna schimbări de ritm, de înfăţişare, de structură, dar, de data aceasta, adică odată cu aportul pandemiei de Covid-19, aceste schimbări sunt mult mai profunde şi mai numeroase. Totodată, am observat că la noi, pe timp de criză, oricare ar fi aceasta, politicul domină socialul. Respectiv, democraţia politică se împotriveşte democraţiei sociale. De exemplu, în plină pandemie de Covid-19,  Florin Câţu este mai vizibil în societate decât doctorul Rafila. Există însă o lege sociologică, şi anume, dacă un stat cunoaşte dominaţia democraţiei politice, organizarea lui va degenera în oligarhie şi birocraţie (ceea ce caracterizează un stat eşuat). 

Iar dacă preşedintele Iohannis ne-a spus că statul român a eşuat, el n-a declarat şi în ce constă eşuarea lui. Însă noi ştim în ce: în oligarhie şi birocraţie. Or, pentru a ne feri de o astfel de situaţie, pot să afirm că trebuie să revenim la democraţia socială – dacă am avut-o vreodată – că această democraţie se construieşte de jos în sus şi nu invers. Acest „invers” a început odată cu fostul preşedinte de ţară Traian Băsescu. Din păcate, actualul preşedinte nu face nimic pentru a scoate statul din această degringoladă politicianistă, el convocând partidele la consultări, respectând de faţadă regula democratică a medierii, dar fără să renunţe la voinţa lui de a impune un premier la Palatul Victoria. 

Prin urmare, preşedintele Iohannis nu va ţine cont de voinţa partidelor. El nu va respecta ideea unei democraţii autentice, care pleacă de la regula că o astfel de democraţie trebuie să respecte voinţa unităţilor sociale, singurele viabile, şi nu de la individ, căci democraţia autentică se instituie pe viaţăsolidară a unităţilor, precum cele de sat, oraş, regiune, societate, având drept corolar partidele politice. Plecând de la democraţia acestor unităţi sociale se va ajunge la autoguvernare şi la un sistem de autoorganizare a statului respectiv. 

Din păcate, politica statului nostru pe timpul lui Klaus Iohannis este una a unui stat centralist şi oligarhic, deşi este bazat pe descentralizare în sensul teoretic al cuvântului. El este unul specific unei democraţii exclusiv politice din care lipseşte cu desăvârşire ordinea, căci indivizii neuniţi solidar în unităţi sociale au un fel de a fi dezordonat şi haotic, adică felul de a fi al statului român actual, al cărui şef se declară democrat, dar, în realitate, este un autocrat.  

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio