
În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările sportive, cultural-artistice și promoționale de pe raza județului (Campionatul European de Ju-Jitsu, Campionatul Națonal de Autocross 2026 – Cupa La Heleșteu, Archangels Fest 2026).
În perioada analizată, aproximativ 40 de jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș.
Zeci de amenzi pentru tulburarea liniștii publice și consum de alcool
În perioada de referință, jandarmii argeșeni au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv 31 amenzi în valoare de 12.700 lei și 7 avertismente.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, tulburare a ordinii publice, refuz de legitimare, dar și adresare de injurii.
Monitorizarea fumatului în zona școlilor și reguli stricte la picnic
De asemenea, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în special în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar de pe raza județului.
În domeniul activităților de picnic, jandarmii argeșeni au aplicat 31 sancțiuni contravenționale, 13 amenzi în valoare de 1400 lei și 18 avertismente, conform Legii 54/2012, pe raza com. Lerești și Arefu.
Controale pe linie silvică și material lemnos confiscat
În urma acțiunilor, care au avut loc pe raza comunei Bascov, au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale unor persoane juridice, în valoare totală de 15.000 lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind confiscată valoric o cantitate de 3,106 mc lemn de foc carpen, în cuantum de 757 lei.
Peste 20 de alerte privind urșii și o intervenție neobișnuită la Câmpulung
În perioada analizată, jandarmii argeșeni au gestionat 22 apeluri la SNUAU 112, care semnalau prezența urșilor în zonele populate în comunele Albeștii de Argeș, Arefu, Băiculești, Dâmbovicioara, Lerești, Mușătești, Valea Iașului și orașul Topoloveni. Doar în cazul a trei semnalări au fost produse pagube materiale (animale domestice).
De asemenea, în data de 11 iunie, jandarmii din Câmpulung au intervenit la un apel 112 care semnala existența unui șarpe pe capota unei mașini parcate în incinta unui centru comercial din oraș. Reptila a fost capturată și redată mediului natural.
Peste 1200 de persoane verificate prin aplicația eDAC
În perioada analizată au fost legitimate și verificate aproximativ 1200 de persoane, folosind eDAC – aplicaţia informatică pentru controale poliţieneşti în spaţiul Schengen.
Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip, cu scopul de a preveni și a combate faptele de natură contravențională și infracțională din zona de responsabilitate.




























