
Acumulator furat de la un semafor, recuperat rapid de polițiști
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost sesizați, la data de 17 august a.c., cu privire la faptul că, în data de 3 august a.c., persoane necunoscute ar fi sustras un acumulator care alimenta un semafor destinat dirijării traficului rutier, amplasat pe raza comunei Săpata. Bunul era proprietatea unei societăți care efectua lucrări la partea carosabilă.
Autoutilitara suspectă, identificată în Costești
În urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști, au fost stabilite caracteristicile unei autoutilitare ai cărei ocupanți erau bănuiți de săvârșirea faptei. Specificațiile autovehiculului au fost transmise tuturor structurilor din cadrul Poliției Orașului Costești.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Ju decătoria Costești.
Astfel, în aceeași zi, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, autovehiculul a fost identificat și oprit regulamentar în trafic, pe raza orașului Costești.
Doi soți, bănuiți că au comis fapta
Autoutilitara a fost condusă la sediul poliției, iar verificările au fost continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului.
S-a stabilit că aceasta era condusă de o femeie, de 25 de ani, din comuna Izvoru, iar în autovehicul se afla și soțul acesteia, un bărbat de 28 de ani, din aceeași localitate. Cei doi ar fi recunoscut săvârșirea faptei care face obiectul cercetărilor.
Prejudiciul, în valoare estimată de 800 de lei, a fost recuperat și restituit reprezentantului societății păgubite.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


































