Nu ştiu precis ce a mers prost la alegerile parlamentare de duminică. Însă am sentimentul puternic şi extrem de neplăcut că, în legătură cu scrutinul din 6 decembrie, ceva a mers prost şi că va fi şi mai rău decât până acum. Iar dacă mă gândesc mai mult, cred că pandemia de Covid-19 nu numai că ne-a infectat trupul, ci ne-a influenţat şi mintea în legătură cu exercitarea dreptului de a vota. Mulţi dintre cei în vârstă au preferat să stea acasă decât să meargă să voteze, tocmai de frică să nu se contamineze cu noul virus. Or, toţi cei care au mizat pe ideea că „vârstnicii nu votează cu noi, deci nu trebuie să le înlesnim mersul la urne”, au socotit prost, pentru că nici celelalte categorii de vârstă nu s-au grăbit să-i voteze. De asemenea, cred că nu sunt singurul care are un astfel de sentiment neplăcut. Trebuie să existe şi alţi oameni care şi-au pierdut încrederea în direcţia spre care se îndreaptă în mod clar lucrurile. 

Rezultatele alegerilor de duminică ne-au băgat pe toţi în ceaţă în legătură cu viitoarea politică a partidelor parlamentare. Ce va face preşedintele Klaus Iohannis în privinţa desemnării primministrului încă e o necunoscută, în ciuda declaraţiilor recent făcute. Poziţia preşedintelui îmi aminteşte de bărbatul care a naufragiat pe o insulă nelocuită, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să declare democraţie pe acea insulă. Deci, tind să cred că Iohannis nu va ţine cont de rezultatele alegerilor şi va face tot ce va dori. Apoi, scrutinul mi-a amintit de ceea ce am scris într-un editorial trecut, şi anume că, dacă rata de participare la vot nu va fi peste jumătate din numărul cetăţenilor cu drept de vot, atunci în societatea românească nu există spirit civic. Iar prezenţa la alegeri a fost foarte mică! Asta demonstrează că pe noi nu ne interesează prea mult problemele naţionale şi continuăm să avem o raportare socială doar de câţiva kilometri, ceea ce în sociologie înseamnă că încă avem o „cultură parohială”. 

Bineînţeles, nu vreau să scriu aici despre defectele noastre naţionale, însă îmi place să le studiez,fiindcă tocmai în colectivitate ele se dovedesc a fi dăunătoare. Mai ales că până şi cea mai bună idee este sabotată de aceste defecte, de prostie, de lene, de lipsa de scrupule, de egoism etc. Chiar şi o majoritate parlamentară cârpită – cum va fi cea care se prefigurează – din nenumărate compromisuri va fi inutilă, pentru că lupta politică este cea care ne caracterizează. Apoi, ceea ce observ că se întâmplă astăzi în societatea românească este tendinţa celor din fruntea statului de a standardiza democraţia. Şi astfel, auzim din partea lor expresii precum:  „Noi suntem cei buni, adversarii noştri sunt cei răi; partidul Cutare este toxic pentru poporul român” etc. Stadardizarea aceasta predispune la dictatură. Drept care, în democraţia dâmboviţeană vechile pretenţii totalitare nu au dispărut. Cetăţenii vor fi deposedaţi de drepturile lor democratice chiar de către bărbatul de pe insulă. Invocând criza economică şi criza sanitară, acest bărbat ne va lua din drepturi şi va adăuga noi obligaţii sau restricţii în numele crizei sanitare şi a celei economice. Deci, statul va fi o realitate personală şi va avea o misiune de partid. 

Totodată, cei din fruntea statului ne-au inoculat ideea că suntem mai corupţi decât alţii, că suntem hoţi, leneşi, ortodocşi murdari etc. Şi că facem parte dintr-un popor mic. Iar din această manipulare decurge psihologia: în primul rând, neîncrederea omului obişnuit în politicieni, căci acest lucru se spune în permanenţă despre oamenii importanţi atunci când noi credem că suntem neînsemnaţi. În al doilea rând, unii dintre politicienii se raportează la noi ca la o turmă de oi. O turmă adunată la un loc şi păzită de câinii lupi în civil şi în uniformă. Ne sunt controlate opiniile, fiecare fiind catalogat drept defetist, dacă nu este de acord cu ei etc. 

Prin urmare, chiar şi cel mai banal român vede că unii politicieni îşi dispreţuiesc alegătorii. Dacă nu ar fi aşa, atunci nu ne-ar minţi cu atâta nepăsare, iar actul în sine de a ne dispreţui le mai scapă printre degete – vezi cazul cu liftiera. Apoi, guvernaţii urmăresc să facă din spaţiul mioritic un spaţiu liberal, apelând la atmosfera aceasta încărcată de frică şi nesiguranţă creată de noul coronavirus. Aici nu mai e vorba de politică, ci de psihologie. Cu atât mai mult cu cât o asemenea guvernare se complace încă de la venirea la putere în nepăsare şi se scufundă în trufie şi indolenţă. Căci în treizeci de ani de democraţie occidentală, au răsărit mulţi liberali, dar niciodată un liberal cu adevărat. Toţi aceşti liberali sunt de conjuctură. Când mă gândesc pe ce mâini a încăput liberalismul politic românesc, îmi pare că nu mai avem nicio şansă să reînviem spiritul Brătienilor. Acest liberalism a ajuns un instrument al avuţiilor strânse; e jucăria parveniţilor şi impostorilor. Liberalismul politic românesc este lăsat azi în voia instinctului unor diletanţi precum Rareş Bogdanet comp. Iată ce explică înfrângerea lor la scrutinul de duminică!

Distribuie pe Facebook