În urmă cu câţiva ani, un anumit post de televiziune a difuzat un interviu cu Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al grupării autointitulate MISA sau, altfel spus, Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Bivolaru se crede un salvator pentru cei cu tendinţe de sinucidere şi un îndrumător către descoperirea binelui. Dar el nu a vorbit nimic despre consumul de urină, sexul în grup, abandonarea familiei, vânzarea bunurilor din casă pentru a dona bani grupării etc. Drept urmare, avem astăzi tot felul de vizionari care se autointitulează reprezentanţi ai noilor spiritualităţi. Morala creştină a fost înlocuită cu moravuri post-moderne. Vorba Scripturii: vin ca lupii, îmbrăcaţi în blană de oaie şi, sub masca moralităţii, propovăduiesc tot felul de teorii fanteziste. Moralitatea şi teoriile lor sunt însă adogmatice, fără credinţă şi fără biserică. Străduinţa acestor noi profeţi este înlocuirea credinţei şi a moralei autentice evanghelice cu moralitatea falsă şi anemică a umanitarismului dulceag pe care se întemeiază viaţa socială actuală. În numele acestui umanism, au fost despăgubiţi recent cu zeci de mii de euro adepţii MISA, de un tribunal din Europa.

Făcând pomelnicul sistemelor metafizice defuncte, Lucian Blaga este de părere că metafizica materialismului a pătruns în mintea noastră cu intensitate de psihoză. De partea lui Blaga este marele nostru teolog Dumitru Stăniloae, care spune că, în trecut, duşmanii bisericii lui Hristos au atacat această instituţie lovind rând pe rând în toate fortăreţele ei dogmatice cu furia puterilor infernale a armelor celor mai rafinate, călite în arsenalul tuturor fanteziilor practice şi teoretice. Încercarea însă a rămas zadarnică. Dar adversarii bisericii creştine şi-au aranjat o nouă grupare a forţelor pe terenul atât de vast al sociologiei, unde se simt mai în largul lor şi mai greu de urmărit. Astăzi, aproape nimeni nu mai atacă direct cutare sau cutare dogmă sau adevăr de credinţă, ci simulează un armistiţiu în această direcţie. Ei vin în haina strălucitoare a armoniei şi fericirii sociale a oamenilor, cu lozinci ademenitoare de umanitate, înfrăţirea popoarelor, principiile drepturilor omului, încercând să îmbie lumea cu făgăduinţa paradisului fericirii sociale. Or, într-o societate individualistă, unde avuţia personală este principala menire a vieţii, dacă nu unica, o morală care-ţi spune să le dai săracilor din avutul tău este o aberaţie.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis recent că toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune, fie căsătorie, fie parteneriat civil. Practic, CEDO a decis că interzicerea uniunilor între persoane de acelaşi sex reprezintă o încălcare a drepturilor omului. Activiştii pentru drepturile homosexualilor au aplaudat decizia CEDO. În Occident WC-urile publice sunt pline de pederaşti. Fapt recunoscut, se pare, de societatea occidentală.

Mulţi conaţionali ai noştri s-au îmbogăţit frecventând astfel de locuri. În spatele vilelor şi a maşinilor luxoase ale unora dintre noi se găsesc mizerii de nedescris. Existenţa presei tabloide este un simptom al acestei realităţi. Apoi vin pedofilii. Se înţelege de la sine că exploatarea copiilor în scopuri pornografice constituie un rău moral de cea mai joasă speţă şi e total inacceptabilă. Drept care, nu am orgoliul unor profeţii, dar îmi permit să spun că va fi noapte, lumina conştiinţei se va stinge, iar marea întunecată a unei părţi din mintea noastră va năvăli peste noi. De altfel, noi trăim deja înserarea. Şi trebuie să recunoaştem deschis sărăcia spirituală produsă de pierderea vechilor simboluri. Noi suntem moştenitorii legali ai simbolisticii creştine, pe care însă într-un fel am trădat-o. Am ajuns astfel la acea „umbră a viitorului” despre care ne-a vorbit Sfântul Augustin. Am ajuns la tot felul de escatologii propuse de noii umanişti. Am păşit, aşadar, dincolo de anul 2000 cu ceea ce este mai rău în noi.

Adevărul e că între democraţie şi creştinism există unele asemănări. Democraţia este numai idealul spre care tindem, ca şi creştinismul cel adevărat. Instituţiile democratice se consideră a fi cele mai bune, dar cu adevărat ele nu există nicăieri. La fel, nu putem spune că un om care merge la biserică este şi un bun creştin. Or, în absenţa valorilor creştine mintea omului devine o adunătură aleatorie de noţiuni precum cele din căciula lui Tristian Tzara, fondatorul dadaismului, iar morala lui nu este decât o defulare, o golire a eului încărcat de frustrări. Mai mult, în absenţa unei adaptări prin intermediul sistemului creştin de valori, oamenii au stări succesive de iritare, agresivitate şi nevroză. Nu-i de mirare că violenţa, cruzimea, teroarea, pornografia şi revolta limbajului schimbă faţa lumi. Aceasta este sociologia răului. Mai rău încă: vidul minţii şi inimii noastre este umplut cu idei psiho-neurologice, psiho-sociale şi psiho-politice absurde. Aceasta este psihologia răului. Dar despre o astfel de psihologie, într-un număr viitor.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook