
Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Copilului, după întâlnirea cu sute de copii și familii în centrul municipiului Pitești.
„Copilăria este inima tuturor vârstelor”, a declarat aceasta, subliniind importanța bucuriei și a momentelor petrecute astăzi împreună.
Evenimentul desfășurat pe Strada Mare din Pitești a adus zâmbete atât celor mici, cât și părinților și bunicilor care au luat parte la manifestările dedicate zilei de 1 Iunie.
„Am adus astăzi bucurie copiilor de toate vârstele, celor mici, dar și părinților și bunicilor pe care i-am întâlnit pe Strada Mare, în inima Piteștiului.
A fost o zi frumoasă: cu multe zâmbete, cu voie bună și momente care ne-au făcut să ne simțim minunat împreună!”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.
Centrul Piteștiului a fost animat pe parcursul zilei de activități dedicate copiilor, spectacole și momente recreative, într-o atmosferă de sărbătoare.
































