Din legenda Mioriței, așa părea desprins bărbatul înalt de vreo doi metri care în acestă dimineață bântuia pe străzile din centrul Piteștiului. E termenul potrivit pentru că toți cei cu care se intersecta, îl priveau ca pe o fantomă. Vârstnicii se opreau privindu-l uimiți. Tinerii, în bunul lor obicei, îl fotografiau cu telefoanele, la repezeală, să nu piardă momentul. Ciobanul autentic, cu ținută străveche din care nu lipseau opincile, cu o pătură atârnată pe umăr, ținând strașnic un toiag în mână, mergea țanțoș, apăsat. Observase că lumea privea ca la urs dar nu se sinchisea.

Venit pesemne de la vreo stână, cu ceva treburi pe la oraș, s-a conformat măsurilor sanitare. Purta mască. Dar ea a sporit și mai mult senzația ciudată pe care au avut-o angajatele unui patiserii la geamul căreia s-a oprit omul. Cu toiagul în mână și înfățișarea-i stranie, părea Moise în fruntea Poporului Ales! Neobișnuit să stea la rând, bătea ritmic cu toiagu-i în granitul străzii! Deprinderi de om călit în vâltoarea luptelor cu lupii, în singurătatea crestelor montane. Constituția fizică, straiele, privirea-i aprigă cu care scruta mulțimea trecătorilor, stârnea deopotrivă curiozitate, teamă, admirație. Asta se citea pe chipurile celor de care se apropia. Când ciobănelul coboară din tabloul lui Grigorescu și ajunge în mijlocul marelui oraș, la ce altceva se poate aștepta?

Eduard TOMAZIU

Distribuie pe Facebook