
Guvernul a aprobat proiectul de modernizare a DN73C, pe o lungime de aproximativ 13 kilometri, între Râmnicu Vâlcea și Tigveni, precum și construirea unui sector nou de drum care va ocoli localitatea Tigveni și va asigura legătura directă cu Autostrada Sibiu-Pitești, prin nodul rutier Tigveni.
Investiția are o valoare totală de peste 769 de milioane de lei, cu TVA, iar durata de execuție este estimată la 14 luni.
Drum național modernizat și sector nou de 2,4 kilometri
Proiectul prevede modernizarea și lărgirea a 13 kilometri din DN73C, dar și construirea unui sector nou, cu o lungime de 2,4 kilometri și patru benzi de circulație, destinat ocolirii localității Tigveni.
Totodată, investiția include:
- 3 sensuri giratorii noi;
- 7 poduri și pasaje care vor fi reabilitate;
- modernizarea infrastructurii rutiere existente;
- realizarea unei conexiuni rapide și sigure cu Autostrada Sibiu-Pitești.
Lucrările se vor desfășura atât pe domeniul public, cât și pe domeniul privat, pe raza județelor Argeș și Vâlcea, în intravilanul și extravilanul localităților Tigveni, Ciofrângeni și Golești.
Legătură directă cu Autostrada Sibiu-Pitești
Importanța proiectului este strâns legată de deschiderea tronsoanelor Autostrăzii Sibiu-Pitești. Odată cu dezvoltarea A1, DN73C va trebui să preia o parte din traficul rutier, motiv pentru care autoritățile susțin necesitatea creșterii capacității și a nivelului de siguranță al drumului.
„În această toamnă se va putea circula continuu pe autostradă de la nodul Tigveni până la Pitești, București și Constanța. Următorul pas: în această toamnă lansăm licitația pentru execuția lucrărilor”, a declarat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Noul sector de drum este necesar și pentru ca traficul de tranzit să nu fie direcționat prin rețeaua stradală a localităților.
Conform documentației tehnice, sectorul de DN73C cuprins între km 55+000 și km 68+000 începe în zona localității Tigveni, de la sensul giratoriu proiectat pentru conexiunea cu drumul de legătură către Autostrada A1 Sibiu-Pitești.
La km 55+600 este prevăzută amenajarea unei parcări, pe ambele sensuri de circulație. La intersecția cu DJ678A, în dreptul km 55+900, va fi construit un sens giratoriu.
Traseul continuă până în zona km 63+524, unde DN73C traversează râul Sâmnic, și se încheie la km 68+403,79, la intersecția cu DN7, unde este prevăzut un al doilea sens giratoriu.
Și DJ678A va fi reabilitat
Pentru realizarea conexiunii cu Autostrada Sibiu-Pitești va fi reabilitat și un sector din DJ678A, pe o lungime de aproximativ 600 de metri, între km 1+575 și km 2+105.
Potrivit documentației, traseul drumului de legătură a fost stabilit în urma a două etape de analiză multicriterială a variantelor disponibile.
Valoarea totală a investiției este de 769,017 milioane de lei, inclusiv TVA, din care 652,006 milioane de lei reprezintă valoarea lucrărilor de construcții și montaj.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite.
Beneficiarul proiectului este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar durata de execuție stabilită pentru obiectiv este de 14 luni.
























