Statisticile arată că tot mai mulţi copii renunţă la şcoală, cauzele fiind diverse – părinţii plecaţi în străinătate sau despărţiţi, familii dezorganizate, tendinţa copilului de a fi liber. În societatea românească, la fiecare schimbare de guvern sau de preşedinte se încheie un pact pentru educaţie, se stabilesc directive, apar noi metodologii de aplicare, ignorându-se în totalitate principiile pedagogice şi chiar trăsăturile psihomotrice ale copilului. Dar strada este mai puternică decât şcoala, oferind exemple pe care copilul nu le poate diferenţia în bine sau rău, în normal sau anormal.

Ca un conservator al şcolii de tradiţie, îmbătrânit lângă tablă şi încercând ca informaţia utilă să fie prioritară, am rămas stupefiat când am auzit că elevii din şcoala românească sunt „aruncaţi” în lupta politică – „Consiliul Naţional al Elevilor cere retragerea OUG nr. 13”!! Deci, elevii noştri care termină liceul şi mulţi dintre ei nu au noţiuni elementare – solstiţiu, mişcare de rotaţie şi revoluţie, tropice, orânduiri sociale – au studiat ordonanţa şi au constatat că aceasta aduce grave prejudicii viitorului lor.

Prezenţi în stradă în miez de noapte, e greu ca la aceşti copii să le prezinţi a doua zi la şcoală formula Leibniz-Newton; ei au reţinut prin metoda „repetării în grup” (se aplică la clasele din învăţământul primar) Regula Klaus-Werner, care, fiind prezentată într-o lirică modernă (nu rigid, ca la matematică), este asimilată mult mai uşor. Copiii au devenit paravan în luptele politice ale celor care deplâng şcoala din cauza „condiţiilor” vitrege pe care le oferă – closete în curte, lipsa căldurii şi a apei curente. Sponsorii străzii nu ajută şcoala, pentru că interesul lor este cel de moment şi investesc în „turma” uşor de manevrat, care va fi abandonată imediat după ce îşi vor atinge scopul.

Şcoala a fost abandonată şi de preşedintele ţării (oare, fost profesor?). Acesta, cu un zâmbet acid, etalându-şi incisivii pentru a crea impresia de putere, îi felicita pe părinţii care şi-au scos copiii în stradă „pentru o adevărată lecţie de democraţie”! Sunt convins că preşedintele nu a fost profesor, ci doar meditator, asemenea multor mediocri pătrunşi în sistem, care îl folosesc doar pentru… meditaţii.

Strada nu e şcoală, cum ţara nu e strada!

Dumitru ANA

Distribuie pe Facebook