
Tribunalul București a admis solicitarea celor 18 liberali care contestă noua conducere a partidului și a decis suspendarea hotărârilor luate la Congresul Extraordinar din 21 iunie 2026. Decizia este executorie și provoacă un cutremur politic de proporții inclusiv în județul Argeș: Alina Gorghiu se întoarce la conducerea filialei județene, după ce revocarea sa din funcție a fost blocată de instanță.
Conducerea aleasă la Congres, suspendată de instanță
Tribunalul București a dispus în această seară suspendarea provizorie a patru hotărâri ale Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie și a 17 decizii ale Biroului Permanent Național (BPN). Prin această sentință, care nu este definitivă, dar este executorie, echipa condusă de Ilie Bolojan (președinte), Robert Sighiartău (secretar general) și Dan Motreanu (prim-vicepreședinte) își pierde temporar atribuțiile.
Până la judecarea pe fond a dosarului, PNL revine oficial la vechea structură de conducere, cea stabilită în baza statutului din 2025. Astfel, frâiele partidului sunt preluate din nou de cei patru prim-vicepreședinți anteriori. Printre aceștia se numără trei dintre contestatarii lui Bolojan: Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc și Cătălin Predoiu (cel din urmă fiind demisionar între timp).
Ce spune instanța:
„Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului (…): Hotărârea Congresului Extraordinar nr. 01/2026, Hotărârea nr. 02/2026, precum și hotărârea prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ca urmare a aprobării moţiunii «Modernizare cu rădăcini»”.
Miza pentru Argeș: Alina Gorghiu se întoarce la șefia organizației județene
Pentru peisajul politic argeșean, decizia Tribunalului București are un impact imediat și major. Printre cele 17 decizii ale BPN-ului condus de Bolojan care au fost suspendate în instanță se numără și cea din data de 23 iunie 2026, prin care deputata Alina Gorghiu fusese revocată din funcția de președinte al PNL Argeș, locul ei fiind preluat interimar de senatorul Mihai Coteț.
Odată cu decizia de astăzi, măsura de înlocuire este înghețată. În consecință, Alina Gorghiu revine oficial la conducerea PNL Argeș.
Gorghiu face parte din grupul celor 18 lideri liberali de prim-plan (alături de Hubert Thuma, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu sau Adrian Veștea) care au deschis acțiunea în instanță pentru a bloca noua linie politică impusă de tabăra Bolojan. Aceasta este a doua victorie în instanță a contestatarilor, după ce pe 1 iulie Tribunalul București suspendase și hotărârea Consiliului Național prin care fusese convocat Congresul.
PNL reacționează: „O minoritate încearcă să blocheze reconstrucția partidului”
La scurt timp după pronunțarea sentinței, Biroul de Presă al PNL a emis un comunicat oficial în care precizează că partidul va folosi toate căile legale de atac pentru a apăra votul din 21 iunie, considerat expresia voinței democratice a majorității.
Conducerea centrală subliniază că decizia instanței este doar un „act provizoriu” și lansează atacuri dure la adresa grupului de contestatari:
„Considerăm că aceste contestații se înscriu într-o serie de acțiuni inițiate de un grup restrâns care încearcă să blocheze procesul de reconstrucție al Partidului Național Liberal prin intermediul instanțelor, după ce nu a reușit să convingă majoritatea membrilor partidului prin mijloace democratice. Voința politică a PNL (…) nu poate fi înlocuită prin acțiunile unei minorități și nici anulată prin interpretări neunitare și absurde ale unor proceduri interne”, transmite PNL.
Până la o sentință definitivă în urma apelului, activitatea PNL se va desfășura conform regulilor și conducerii stabilite la Congresul din 12 iulie 2025, transformând interimatul lui Mihai Coteț la PNL Argeș într-un capitol politic suspendat.



























