Trăim într-o lume a paradoxurilor şi a manipulărilor în războiul schimbului de putere. Lume care a luat-o la galop, bulversată şi bulversantă. Supărată, pe bună dreptate, o parte a ei a ajuns din nou să iasă în stradă, solicitând respectarea legii, a democraţiei, a drepturilor cucerite în decembrie 1989.

Dar, dincolo de legitimitatea de a protesta ori de câte ori puterea derapează, neguvernând transparent, constat un prim paradox (enunţ contradictoriu care poate fi demonstrat ca fiind şi adevărat, şi fals). Cei ieşiţi în stradă clamează respectarea legii, dar mitingul lor nu este autorizat, deci nu respectă legea. Chestia cu protestul „spontan” este aşa un fel de a transmite autorităţilor că protestatarii nu dau doi bani pe ele, adică pe autorităţi, şi, dacă le dă mâna şi au curaj, să-i amendeze. Că ei  sunt mai presus de lege, se ocupă de asanarea morală a puterii. Şi, într-adevăr, autorităţile se fac că plouă, drept care, după modelul Piaţa Victoriei, tot „spontan” şi tot bine organizat, protestatarii descind şi în faţa Palatului Cotroceni. Ca să pretindă demisia preşedintelui, în contrapartidă la cei care vor nu doar abrogarea Ordonanţei 13, ci şi demisia Guvernului.

Cum bine se ştie, modelul negativ proliferează mai abitir decât cel pozitiv. Da, dar altminteri toţi cer respectarea legii, încălcând legea. Ce să înţelegem? Că fiecare şi toţi împreună sunt mai tari decât legea, care-i călcată în picioare în stradă. Cei care au deţinut-o nu vor s-o predea cu niciun chip celor care au câştigat-o prin vot. Legitim, deci! Căci, la urma urmei, asta este problema care deja bulversează o ţară şi o naţiune ajunsă-n pragul dezbinării. Şi, altminteri, destul de apatică în acest război psihologic. Şi nu poţi să nu te întrebi, unde-i autoritatea puterii? De ce nu ia măsuri ferme împotriva celor care sabotează statul de drept? Este slabă, îi este frică? Aşteaptă ajutor de la „majoritatea tăcută”? Atunci să ne exprimăm, cum fac eu acum.

Al doilea paradox. Prin fişa postului, preşedintele ar trebui să fie al tuturor românilor, deci echidistant politic, un arbitru în caz de conflict ori criză. Dar el îşi manifestă evident simpatia pentru o tabără, coborând în stradă şi incitând-o împotriva puterii. Este la fel de adevărat că puterea, care n-a luat încă efectiv puterea, a făcut o gafă monumentală, încercând şi ea să modifice legea la ceas de seară, dacă nu oprit de lege, măcar de morală. Asta, fără a explica bunele intenţii. Dacă au fost! Şi lumea, abuzată şi vexată, a ieşit în stradă. Nu doar pentru asta, ci şi pentru că-n 27 de ani multe s-au promis şi puţine s-au făcut în ţara asta. Dar de furat s-a furat cu asupra de măsură, corupţia fiind cea mai eficientă pârghie. Motiv pentru care DNA trebuie lăsată în continuare să-şi facă datoria. Desigur, nu „abuzând” la rându-i în serviciu, făcând poliţie politică şi justiţie selectivă. Dar cine stabileşte asta? Presa?

Al treilea paradox. Suntem aşa de „liberi”, că putem fi manipulaţi oricând, transparent şi ca la carte. Manipulaţi, mai ales, după metoda lui Vladimir Volkoff, un rus născut în Franţa, care a publicat un manual al manipulării de nota zece ( „Tratat de dezinformare”, Editions du Rocher).

Sau după tezele canadiencei Isabelle Nazare-Aga, care ne avertizează că „manipulatorii sunt printre noi” şi chiar ne sugerează cum să ne ferim de ei. Şi ar trebui să ne ferim de vreme ce, din varii interese, ei sunt cei ce vor să ne ţină în puterea lor, „convingându-ne” să jucăm după cum ne cântă. Cum ne cântă? Seducător, flatându-ne şi încântându-ne cu „adevărurile” lor, cu sloganurile lor ispititoare. Să simpatizăm cu unii şi să-i detestăm pe ceilalţi, de la companiile multinaţionale, la preşedinţie, partide şi până la familie, din sânul căreia tinerii protestează în Piaţa Victoriei, iar mai vârstnicii la Cotroceni. Familie – ca şi societatea, de altfel – care n-ar mai trebui să ţină cont de valorile tradiţionale, de autoritate, de ierarhie, în ideea „politicii corecte” potrivit căreia destul a suferit minoritatea hachiţele majorităţii. A venit vremea ca şi minoritatea să dicteze din stradă, chiar să teorizeze majoritatea, în numele acestei teorii născute în laboratoarele Şcolii din Frankfurt, pe vremea când se pregătea ascensiunea lui Hitler.

Şi uite aşa românii ajung tot mai dezbinaţi, tot mai incapabili chipurile să fie guvernaţi. Apropo de dezbinare, îmi vine în minte pilda – citită în cartea lui D. Drăghicescu „Din psihologia poporului român” – dată de Oroles unor triburi tracice care trăiau veşnic în neînţelegere şi lupte interne: „Oroles asmuţi doi câini unul asupra altuia, dând drumul unui lup înaintea lor, tocmai în momentul când se mâncau mai tare. Câinii încetară lupta şi se luară după lup”. Cine-i lupul şi care sunt, la noi, câinii? Nu-i greu de răspuns, doar că avem de a face cu mai mulţi lupi! Ca şi altădată când ne învecinam cu trei imperii. Iar acum suntem „câmpul tactic” al serviciilor şi multinaţionalelor.

Dar cel mai eficient în materie de manipulare pare să fie Volkoff. Iată, succint, câteva dintre învăţăturile menite să putem manipula cu succes. Învăţături pe care le şi vedem aplicate punct cu punct în societatea noastră românească: „Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţară! Subminaţi-le reputaţia, supuneţi-i dispreţului! Implicaţi conducătorii în acţiuni ilegale! Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor! Răspândiţi discordia între cetăţeni! Ridiculizaţi-le tradiţiile!”. Şi, mai ales, instigaţi! – adaug şi eu.

Cu ce scopuri? Care-i miza? Cităm tot din Volkoff: „Ca să impună tăcerea majorităţii, să demoralizeze naţiunea şi să dezintegreze grupările care o constituie; să discrediteze autoritatea, precum şi pe apărătorii, funcţionarii şi notabilităţile sale; să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenţie spontană generală în favoarea ordinii stabilite, în momentul ales pentru cucerirea non-violentă a puterii de către o mică minoritate”.

Şi cu ultima propoziţie cred că am spus totul: cucerirea non-violentă a puterii legitime de către o mulţime din stradă, nelegitimă! Tot un paradox, nu? Protestatarii vor să-i înveţe pe cei care au luat legitim puterea cum să guverneze transparent şi „pas cu pas”, ca să-l cităm pe preşedintele Iohannis. Care, normal, şi el vrea să rămână la putere.

Mihai GOLESCU

Distribuie pe Facebook