Scepticismul la care societatea mă obligă atunci când descopăr tot felul de aberaţii specifice nouă, românilor, nu este mai mare decât totala uluire cu care trăiesc de câteva luni în mijlocul acestei societăţi bolnave. Dar nu mi-am propus să fac aici inventarul cauzelor scepticismului meu, căci pretutindeni în lume există acea minoritate subversivă care ţine deasupra capului torţe incendiare pentru a-şi impune aberaţiile la nivel colectiv. Acestei minorităţii deosebit de agresive, mai ales prin limbaj, nu i se poate pune nimic în calea răspândirii ideilor ei în afară de raţiunea critică a unei anumite pături de populaţie, cu judecată şi stabilă emoţional. Potrivit unei estimări sociologice optimiste, bazate pe experienţa protestelor de stradă, limita superioară a acestei minorităţi subversive ar putea ajunge la 30% din masa noastră electorală. 

În pofida numărului redus în comparaţie cu populaţia totală şi a forţei inovatoare în anumite momente istorice, minoritatea subversivă poate fi şi deosebit de periculoasă pentru societate în general, reprezentând o sursă de infecţie cu tot felul de idei subversive şi acţiuni anarhice. Ea însă diferă în funcţie de temperamentul naţional, de la ţară la ţară. La noi, minoritatea aceasta este formată din tot felul de „Gică-contra”. Este vorba de o tipologie umană cu entuziasme nepotolite, cu o inimă de copil, trăind mereu cu bârfeală, băsneală, neîncredere şi ţâfnă provincială. Gesturile unui asemenea „Gică-contra” sunt clare, evidente, simple, rezultate ale puterii lui inconştiente şi nu că ele şi-ar avea sursa în cine ştie ce judecată raţională. Din categoria aceasta de populaţie se recrutează unii politicieni şi protestatarii de profesie. Aşa că atunci când mă gândesc la politicieni, îi am în faţă pe Traian Băsescu, Florin Câţu, Diana Şoşoacă, Viorel Cataramă, iar când am în vedere pe protestatarii, îmi apar imediat în faţa ochilor avocatul Dan Chitic şi mulţi alţii din această categorie (ziarişti, gen Ovidiu Zară, realizatori de talk-show, precum Mircea Badea etc). 

Drept care, dacă întreb în jurul meu despre pandemia de Covid-19, de exemplu, voi vedea cât de clare şi simple sunt informaţiile acestor „Gică-contra”. Dacă îi întrebi despre fapte şi întâmplări simple din viaţa lor, de pildă de ce nu vorbesc cu vecinul, ei sunt incapabili să lege logic două fraze, dar le vor exprima într-o vorbărie virulentă. Un astfel de om este caracterizat de graba de a da un răspuns, prejudecata faţă de ceva anume, curiozitatea măruntă, aerul grav atunci când se referă la lucrurile simple etc. În caz concret, în inconştienţa lui are tendinţa de a vedea problemele sociale pe mici dimensiuni, acestea fiind simplificate, încetinite, reduse la limitele unei gândiri imitative, aşa cum este şi cazul vaccinării populaţiei contra Covid-19. Or, dramele zilnice provocate de acest virus sunt vizibile. Moartea unor semeni se întâmplă să fie în văzul public. Şi aşa devin spectacole protestele lui „Gică-contra” şi înmormâtările celor decedaţi. Nişte spectacole fără spectatori.  

O argumentaţie raţională a unui comportament specific lui „Gică-contra” este posibilă şi are mari şanse de a se impune numai atât timp cât emoţionalitatea unei situaţii date nu depăşeşte un anumit grad critic. 

Iar dacă temperatura afectivă depăşeşte acest nivel, „Gică-contra” devine protestatar, iar în locul unei raţionalităţi critice apar sloganuri şi dorinţe himerice, adică un fel de obsesie colectivă, care se dezvoltă continuu, devenind o adevărată epidemie, dar nu una biologică, ci medicală. Indivizii de tipul acesta sunt adevărate curiozităţi, pe care le întâlneşte doar în ospicii. Ei nu sunt cu adevărat „duşi cu mintea”, dar sunt într-o stare latentă, ale căror concepţii şi comportamente se află, în pofida unor aparenţe de normalitate, sub influenţe maladive inconştiente. Nicio statistică medicală nu dă informaţii despre alienarea unor asemenea indivizi, însă ei pot fi depistaţi după discursul lor psihotic, care este acelaşi la toţi, în aşa măsură încât toţi „Gică contra” devin unul singur. Starea psihotică a acestei tipologii umane corespune unei grupe de populaţie agitate colectiv şi mereu nemulţimite de autorităţi. Iar ca să observi astfel de personaje trebuie să fii în mijlocul protestelor de stradă sau în faţa televizoarelor, căci aici atenţia poate fi instict, iar observaţia, o tehnică. 

Distribuie pe Facebook