Cornel Ionică a fost ieri la Bucureşti. Nu de plăcere, ci de nevoie. Motivul – proiectele Piteştiului. De exemplu, la Ministerul Transporturilor primarul a dorit să afle care mai este situaţia privind modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată de peste strada Lânăriei din Prundu (cică pe 6 noiembrie va fi licitaţie); la Ministerul Dezvoltării edilul a insistat încă o dată pentru sala polivalentă a Piteştiului şi pentru centura de Vest; şi tot aşa. Ionică va merge luni din nou la Bucureşti. De această dată va participa la Adunarea Generală a Municipiilor din România unde primarii vor da ochii cu guvernanţii şi le vor cere, din nou, sprijinul pentru proiectele de dezvoltare locală. Dacă îi va auzi cineva…