
O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești în seara de 29 spre 30 iulie
Primăria Municipiului Pitești informează că în noaptea de miercuri, 29 iulie, spre joi, 30 iulie, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, purici etc.).
Cum se va desfășura acțiunea
Se vor utiliza tunuri de pulverizare a vaporilor de substanță pentru dezinsecție, cu o rază de acțiune de până la 50 de metri, destinate acoperirii zonelor cu arbori și spații verzi, precum parcurile, străzile și aleile din jurul clădirilor.
Echipele vor asigura trecerea prin toate zonele orașului, inclusiv pe străduțele adiacente, în parcări, parcuri și în Cimitirul „Sfântul Gheorghe”, cuprinzând o arie cât mai largă pentru o eficiență crescută a întregului demers.
Stropirile vor fi efectuate de către echipele Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești.
Substanța utilizată este CYPERTOX FORTE. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18 și se regăsește în Registrul național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitară umană.
Recomandări pentru deținătorii de albine și animale
Posesorii de familii de albine și de animale sensibile sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.
Măsuri de prim ajutor:
• Produsul este nociv în caz de inhalare și înghițire.
• Poate provoca o reacție alergică a pielii în caz de expunere.
• Spălați-vă imediat cu multă apă și săpun pe mâini și pe părțile corpului care au fost expuse sau au intrat în contact cu produsul.
• În caz de inhalare, nu dați victimei nimic să mănânce sau să bea. Asigurați-vă că stă într-o poziție confortabilă, având căile respiratorii funcționale.
• În caz de contact cu ochii, spălați din abundență cu apă și solicitați ajutor medical.
• În caz de ingestie, clătiți gura cu apă, fără a vă provoca vărsături.


































