Fiind cadru didactic de mai mulţi ani, deci cu o oarecare experienţă, îmi pot da seama că şcoala a devenit un mediu de propagandă a gusturilor juvenile ce comportă un pericol real pentru educaţia copiilor noştri. Şcolile au fost invadate de un nou spirit, cel virtual, unde copiii nu mai au scopuri, ci roluri. Iar acest pericol este provocat şi întreţinut chiar de unele cadre didactice. Este vorba despre acei dascăli care intră în legătură cu elevii lor prin intermediul Facebook-ului, încurajându-i pe copii, conştient sau nu, să comunice şi cu persoane necunoscute. Întrebând o elevă dacă are prieteni, aceasta mi-a spus că are în jur de 900. Când mi-a văzut mirarea, ea a precizat că e vorba de prietenii de pe Facebook.

Iată dar cum sentimentele noastre se exprimă acum într-un univers virtual. Acest univers va cuceri întreaga cultură. Nu privesc încă de pe acum copiii noştri la desene animate, în care sunt prezentate fiinţe precum Dracula, derivat din dragonul de ieri, care distruge totul cu ajutorul focului? Copiii aceştia stau în curtea şcolii, dar cu câte un telefon mobil în mână, fiecare cu jocul său electronic preferat, uitând, de fapt, că sunt la şcoală. Ei sunt absenţi, pierduţi în oceanul lumii lor electronice. Se formează astfel grupuri de copii care nu se cunosc între ei, dar care vorbesc zilnic despre cele mai intime probleme. Facebook-ul este generat de vaste organisme colective, care ţes o adevărată pânză de conexiuni, inexorabil însuşite de cei care se trezesc învăluiţi în plasa lor. Este vorba despre un sistem infernal, un lanţ de vrajă, care nu poate fi rupt.

Iar dacă facem o comparaţie între un computer şi o scrisoare, am constata că o scrisoare este limitată, dar ne face pe noi nelimitaţi din punct de vedere imaginar. Or, un telefon mobil este nelimitat, dar ne face pe noi limitaţi imaginar. Drept consecinţă, generaţia actuală de copii este constituită din câteva momente sufleteşti, sigure şi definite, cărora utilizatorul le găseşte dincolo de sine, în universul electronic, cu echivalenţe şi ecouri specifice. Nişte momente cărora le lipseşte ceva, anume poezia întâlnirilor fizice. Şi mai lipseşte şi putinţa dascălilor de a descoperi în elevii lor ţesătura aceleiaşi sensibilităţi. Mai ales că elevii lor au poate astăzi un plus de inteligenţă faţă de generaţiile anterioare, dar şi un minus de simţire.

Prof. Ionela UNGHEANU

Distribuie pe Facebook