Ştiu că supără excesul de spirit critic al cuiva care nu e implicat în problema criticată. Dar nu trebuie să ne supere acest exces. Mai ales că abia au trecut câteva zile de la alegerile parlamentare şi ar trebui să fiu mult mai euforic în judecăţile mele. Sigur, critica mea adresată atualei clase politice este excesivă şi, poate, plină de exagerări juvenile, însă nu doresc decât binele neamului meu. Pare prezumţios, dar neamul pentru mine e format din cei alături de care trăiesc (expresie a culturii parohiale din care fac parte). Critica mea este, aşadar, dată de intuiţia că astăzi valorile despre care vorbim nu se regăsesc şi în practică. Mai mult, rezultatele de la alegerile de duminica trecută nu sunt deloc încurajatoare, pentru că fiecare partid va lupta să beneficieze cât mai mult de putere în numele scorului obţinut. Şi aşa vom ajunge din nou să facem o politică de azi pe mâine. Deci, nimic de perspectivă şi totul de conjunctură! Iar noi, oamenii simpli, ne vom descurca cum vom putea. Ne salvăm individual sau murim colectiv. Ne mor zilnic sute de români din cauza noului virus, iar noi am ajuns să ne raportăm la aceşti morţi ca la ceva obişnuit. Nu ne mai impresionează nimic.

Prin urmare, această perioadă în care suntem agresaţi de coronavirus are o semnificaţie mult mai adâncă decât pare. Este vorba de coexistenţa noastră ca popor. De exemplu, sistemul asigurărilor medicale, furnizorii de servicii din sănătate şi autorităţile guvernamentale de profil au ajuns să evalueze raportul cost/beceficiu ori de câte ori este vorba de vreun caz medical. Oamenii care au ars de vii în spitalul de la Piatra Neamţ ar fi putut fi şi ei salvaţi dacă ar fi fost trataţi în străinătate, aşa cum s-a procedat cu medicul lor, dar s-a calculat că se cheltuie prea mulţi bani cu ei. Şi, prin urmare, au fost lăsaţi să moară. Organismele financiare aplică nişte indicatori statistici grosieri, de genul: „Câte tratamente sunt necesare pentru a nu se depăşi valoarea unei asigurări medicale?”.

Am văzut la televizor, pe holurile unui spital, oameni bolnavi în pielea goală şi nimeni nu se uita la ei. A scăzut atât valoarea vieţii, cât şi a fiinţei umane. Din ce în ce mai mult, sistemul nostru medical nu ne mai aparţine de fapt, asistenţa medicală tinzând să fie dependentă de chestiunile financiare ale celor care răspund de ea. Nu e nevoie de cine ştie ce intuiţie ca să-ţi dai seama că obiectivele multor factori de decizie din sistemul de sănătate se referă la cheltuieli cât mai scăzute cu pacienţii. Nu e nevoie de vreo analiză serioasă pentru că la ATI rata de mortalitate este de peste 95%. Iar în condiţiile actuale create de pandemie se urmăreşte ca bolnavii care nu sunt atinşi de noul virus, dar care au alte afecţiuni, să nu mai ajungă la spital şi să-şi gestioneze boala cu un minimum de tratament ambulatoriu. Adevăratul zeu al acestei lumi este banul.

Pe de altă parte, duminica trecută i-am votat pe parlamentari, iar cu câteva luni în urmă, am votat la „locale”, deci cei aleşi sunt pe deplin legitimi să pună ordine în ţară şi să asigure acel cadru social şi politic atât de necesar pentru a stimula munca şi a ne proteja societatea mult mai eficient decât au făcut-o până acum. Mai ales că până astăzi am avut o agitaţie politică inutilă. O agitaţie politică alături de una poliţienească. Afirm acest lucru pentru că nu pot să trec peste abuzul de a interzice pelerinajul la mormântul Sfântului Andrei. Cei care au interzis un astfel de pelerinaj au repus totul în discuţie, au urmărit să restabilească valoarea fiecărei experienţe sacre a acestui popor şi nu au acceptat postulatul conform căruia viaţa noastră este în mâinile lui Dumnezeu.

În opinia lor, ortodoxia este anacronică. Or, pretinsa superioritate a occidentalului este o himeră, insituţiile sale sunt discutabile, civilizaţia sa este profund nihilistă etc. Mai ales că relaţiile internaţionale s-au transformat în cel mai exagerat naţionalism. Apoi, guvernanţii chiar au reintrodus cenzura în cazul unor informaţii destinate publicului. O cenzură fantezistă, pentru că informaţiile în ziua de azi nu mai pot fi oprite să circule. Un exemplu este cel privind interzicerea autopsiei decedaţilor din cauza Covid.

Prin urmare, atmosfera socială este atât de încărcată de spiritul contestatar, încât s-ar cuveni să impunem o nouă măsură excepţională, anume să ne punem căluş la gură, nu numai masca pe faţă. Revenind la alegerile de duminică, pot să afirm că aproape toată istoria noastră e plină de începuturi strălucite, de întreprinderi generoase, de iniţiative promiţătoare, toate însă curmate brusc de graba unora de a se realiza pe seama noastră. Plini de slugărnicie în faţa străinilor – slugărnicie travestită în aşa-zisa ospitalitate românească – şi indolenţi faţă de cei de acasă, politicienii noştri ar trebui să facă repede o mărturisire de credinţă, adică să-şi dea jos masca maturităţii închipuite, care-i face să se gândească la ce spun, ca să nu spună ce gândesc cu adevărat. Dar ei sunt atât de nestatornici încât, de cum se ridică în picioare, încep să critice tocmai ce lăudau când stăteau aşezaţi.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio