Nu sunt sceptic de felul meu, dar cred că nu vom reveni la normal, în ciuda banilor aduşi de Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Deja sunt foarte mulţi reprezentanţi ai partidelor politice care şi-au făcut planuri personale de consultanţă pe seama acestor bani. Iar eu cred că toată lupta politică din zilele acestea îşi are cauza tocmai în aceşti bani. Sociologic, însă, am o altă explicaţie a scepticismului meu. Faptul că politicienii noştri au pornit greşit mai totdeauna în construcţia unei scheme teoretice de reformă şi rezilienţă a societăţii româneşti. Deci, ei pleacă de la similarităţi şi paralelisme cu marile naţiuni europene. Or, noi suntem o ţară mică, aflată în „bătaia tuturor răutăţilor”. Şi astfel, nu se face nimic natural, organic, ci artificial, caricatural. Şi-mi dau seama că noi apărem deja caricatural în faţa vest-europenilor (un ziar occidental ne-a făcut idioţi în problema vaccinării). Şi avem nenumărate exemple de cum ne vede presa franceză.

Prin urmare, putem fi foarte bine portretizaţi de către occidentali prin intermediul caricaturii (să nu uităm „salutul românesc”, cel cu mâna întinsă, definit de un grup de jurnalişti francezi). Căci numai o caricatură ar prinde imaginea reală a noastră şi ne-ar adânci sentimentul despre propria identitate naţională. Mai ales că o caricatură autentică ar fi o sinteză de satiră morală, psihologică şi sociologică. Ea nu măsluieşte nimic, ci dezgoleşte realitatea, reduce totul la esenţial. Prin intermediul caricaturii are loc o dezbrăcare, o ridicare de văl, pentru a vedea cât suntem de goi. Se ajunge astfel la o reciprocitate inegală. Adică vorba aceea: „Pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”. Numai că „para” noastră devine mărul lui Newton, care va cădea numai în capul unora, în timp ce alţii sunt feriţi de astfel de „lovituri” (bani). Căci de când există mere, ele au căzut la picioarele, ba chiar în capul oamenilor şi de când există sistem capitalist, ţările mici intră în orbita ţărilor mari şi sunt conduse după legi newtoniene. Iar într-o ţară aflată sub legea lui Newton totul este de împrumut, inclusiv morala ei.

Pe de altă parte, cei care se află la cârma ţării sunt persoane mediocre şi nu ştiu să unească teoria cu practica în spiritul unei viziuni globale. Nişte teoreticieni moftangii şi bine ghiftuiţi care cred că vom ajunge la formarea acelui stil european de viaţă socială şi economică, la naşterea acelui tip de om european, om liber, individualist, orgolios şi decent, conştient de drepturi şi obligaţii, civilizat şi demn, care este gentilomul englez, de exemplu. Însă noi nu vom ajunge la astfel de modele, cu toate nostalgiile europenizanţilor şi occidentalizanţilor noştri atât de inspiraţi în intenţii şi atât de ridicoli în realizări. Totuşi, ce trebuie făcut pentru a ieşi din utopia asta? Se cere un spirit critic sever şi riguros, un criteriu just şi obiectiv pentru ca forma să atragă fondul. Nu putem spune ca Maiorescu că e mai bine să nu avem şcoală decât să avem o şcoală rea. Nu de formă trebuie să ne ferim, ci de exprimările ei în practică.

Căci, în cazul pandemiei de Covid-19, nu un sistem sanitar cade astăzi, ci o ţară. Nu este vorba de o atitudine sau alta, pe care oricând putem să le justificăm, ci de o întreagă structură atitudinală specific românească.

Fosta ministresă de la Sănătate, Ioana Mihăilă, a fost împotriva banilor europeni, căci „oricum nu putem salva nici 30 de oameni”, a declarat ea. Drept care, dacă există o criză în sistemul sanitar, ea nu este un fapt particular, ci se integrează într-o criză morală a societăţii noastre. Din cauza unor politicieni lipsiţi de suflet şi profesionalism, care stau mai mult prin cabinele de politician decât prin spitalele în care mor oameni cu sutele, am pierdut pământul de sub picioare. Iată de ce mă rog zilnic la Dumnezeu să nu mă contaminez cu noul virus, pentru că nu ştiu cum să procedez şi la cine să apelez pentru o mână de ajutor. Zilele acestea s-a deschis o prăpastie între bolnav şi spital, între fond şi formă. Formele acestea de viaţă s-au dezumanizat. Sau, mai bine zis, s-au dezomenit. Ne întoarcem, aşadar, neputincioşi şi cu oboseala a peste un veac şi jumătate la teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu, despre care pot spune abia acum că este perfect adevărată. Trăim în plină teorie a formelor fără fond, adică a vorbelor goale, beţie de cuvinte, boală românească.

Distribuie pe Facebook