Pentru a înţelege şi altceva despre democraţie în afară de participarea poporului la conducerea unui stat, putem invoca, aşa cum deja s-a întâmplat în Occident, creştinismul. În acest sens, Max Weber a scris geniala carte „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”. Însă la noi există tendinţa să separăm democraţia de creştinism. Considerăm că democraţia aparţine ideologiei, neavând nimic comun cu ordinea creştină a lumii. Recunoaştem doar că între democraţie şi creştinism există unele asemănări. În sensul că democraţia este numai idealul spre care tindem, ca şi creştinismul cel adevărat. Instituţiile democratice se consideră a fi cele mai bune, dar cu adevărat ele nu există nicăieri. Deci, aproape că nu există acţiune politică democratică, oricât de lipsită de importanţă ar fi ea, care să nu apară dintr-o idee pe care oamenii şi-au făcut-o despre Dumnezeu. Nu poţi să minţi sau să corupi pe cineva dacă eşti un bun creştin, precum nu poţi să conduci o instituţie dacă nu eşti un bun democrat.

Acum se impun două întrebări: de ce unii oameni sunt atât de nemulţumiţi de democraţie? Şi de ce ei consideră că rezultatele alegerilor din Argeş, de exemplu, sunt expresia unei mentalităţi comuniste? Încerc să răspund. Deci, cei care au criticat electoratul majoritar argeşean de după 1989 au recurs la tot felul de mistificări, pentru a explica decadenţa în care se găseşte judeţul nostru. S-a vorbit de „prostia majorităţii” şi de tendinţele comuniste ale acestei majorităţi. Or, se ştie foarte bine că tendinţele argeşenilor au rădăcini în fondul moral-patriarhal. Şi aceasta conform unei teorii clasice care asociază mentalitatea majorităţii electorale argeşene monarhiilor constituţionale creştine şi nicidecum regimului comunist ateu. Deci, când oamenii consideră un lider şi grupul din jurul lui ca fiind puternici, ei le acordă, prin vot, putere guvernamentală. Niciodată şi nicăieri electoratul nu şi-ar da votul şi, deci, n-a acordat puterea de guvernare unor actori politici pe care i-ar considera slabi, lipsiţi de putere. Când electoratul crede că un lider sau un partid e insuficient de puternic, nu îi acordă votul. Deci, în judeţ, avem în subconştient autoritatea foştilor voievozi creştini. Drept care, argeşenii vor vota mereu politicieni care vor părea puternici. Şi pot să afirm în deplină libertate de exprimare că politicienii aleşi în Argeş din 1989 încoace au părut puternici. Sau mai puternici decât adversarii lor politici. Vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem că, de exemplu, politicianul Constantin Nicolescu a reprezentat în mentalul majorităţii argeşenilor, pentru o mare perioadă de timp, liderul cel mai puternic din judeţ. Aceasta este o lege în sociologie. Avem în Argeş astăzi alţi lideri politici. Am putea vorbi despre alţi lideri de la liberali, de exemplu, dar care să fie aceştia? Eu nu prea cunosc vreo personalitate liberală în Argeş. Avem, însă, tot pesedişti. Ei par puternici. Şi sunt cunoscuţi de majoritatea electoratului.

Este vorba de Ion Georgescu şi Şerban Valeca. Deci, pe cine credeţi că va vota în decembrie majoritatea electorală argeşeană? Îl las pe cititor să răspundă. Drept care, „prostia majorităţii” nu are ce căuta în explicarea votului argeşenilor. Sau recurgerea la diferite culori. O astfel de explicare este superficială şi lipsită de argumente valabile.

În concluzie, din cauza lipsei unor lideri puternici şi carismatici – carisma este dată de credinţă – liberalismul argeşean s-a compromis iremediabil. Acest lucru s-a întâmplat chiar la nivel de ţară. Astăzi, Argeşul nu-i decât o ruină liberală deja în agonie. Procesul de descompunere, de lichidare, de dispariţie a vechiului partid liberal îşi urmează cursul. Ultimul partid istoric a fost salvat de la o catastrofă finală la alegerile locale din 5 iunie de foştii pedelişti. Şi mă refer numai la Falcă şi Boc. În timp ce inimoasa Alina Gorghiu, cu binecuvântarea preşedintelui Klaus Iohannis, îi prezidează înmormântarea. Vasile Blaga a dispărut deja în decor. La fel, sub masca ipocrită a dezinteresului şi demonstrând o totală lipsă de ambiţie, liberalii judeţului ascund apetituri fără număr şi fără sfârşit. Un alt liberal argeşean, de o vanitate incomensurabilă – al cărui nume nu-l mai pomenesc – a reuşit să lanseze în opinia publică ideea că-şi va da demisia dacă partidul său nu va scoate un scor favorabil la alegerile locale. Lucru care nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, el voia să fie pus pe listele pentru scrutinul parlamentar din decembrie. Or, să vii şi să minţi un judeţ întreg, speculând naivitatea unei opinii publice nepăsătoare, asupra unei chestiuni de moralitate publică, de care depinde prestigiul şi autoritatea ta, constituie o ratare politică. Drept care, uşurat de balasturile unor moravuri demascate şi depăşite, preluat de nişte oameni care l-au purtat pe căi străine lui şi însufleţit de tot mai multe interese personale, de alte idei şi de alţi oameni, precum „pas cu pas”, „guvernul meu”, PNL nu va putea supravieţui în starea actuală. Şi astfel, vechiul liberalism ar putea dispărea din mai multe motive, dintre care carenţele amintite mai sus sunt determinante. Este o criză a liberalismului în sine. Este vorba de o criză în adaptarea istorică a PNL şi de o criză în structura lui. Deci, să ne mai întrebăm de ce câştigă „roşii” în Argeş? Întrebare inutilă, desigur.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook