
Ședința de astăzi, 27 aprilie, a Consiliului Local Pitești s-a transformat într-un teatru al tensiunilor politice. Consilierii din partea PNL și USR au ales să părăsească sala de ședințe, refuzând să participe la procedura de alegere a celui de-al doilea viceprimar al municipiului.
PNL și USR, “protest” prin absență
Incidentul a avut loc chiar înainte de penultimul punct de pe ordinea de zi. Primul semnal al rupturii a venit din partea grupului PNL. Consilierul Răzvan Șerbănoiu a invocat motive de ordin financiar și politic:
„Domnul primar a spus în nenumărate rânduri că nu are nevoie de un al doilea viceprimar și că dorește să facă o economie la buget. Dacă a considerat să schimbe, este decizia dumnealui. Având în vedere și ce se întâmplă în politica de la București, noi alegem să părăsim sala”, a declarat Șerbănoiu, vorbind în numele liberalilor.
Tonul a fost mult mai tăios din partea reprezentantului USR, Mihai Mihăilescu, care a acuzat o alianță netransparentă între actuala conducere și reprezentanții AUR.
„Nu mai vrem să justificăm sau să facem act de prezență aici pentru oficializarea relației de concubinaj politic între PSD și AUR”, a punctat Mihăilescu înainte de a părăsi plenul.
Avocatul Ion Dumitrache, singura propunere
După retragerea opoziției, ședința a continuat sub coordonarea lui Dumitru Tudosoiu, care a preluat „frâiele” în lipsa lui Răzvan Șerbănoiu. Acesta a apărat necesitatea completării echipei executive, subliniind că volumul de muncă din primărie necesită toate posturile ocupate.
„Eu consider că municipiul Pitești, la dimensiunea pe care o are, la nevoile pe care le are și pentru piteșteni, are nevoie de toate posturile ocupate de oameni care să fie în slujba primăriei și a consiliului local”, a argumentat acesta.
În absența PNL și USR, procedura de vot a fost una rapidă. A existat o singură propunere: avocatul Ion Dumitrache (AUR). Acesta a fost ales cu unanimitatea voturilor celor rămași în sală.
Numirea nu a fost însă o surpriză totală pentru observatorii scenei politice locale. Ziarul Argeșul a anunțat încă de ieri, în exclusivitate, că noul viceprimar va fi Ion Dumitrache, informația fiind astfel validată oficial prin votul de astăzi (detalii AICI).

























