Ideea acestui articol mi-a venit discutând cu mai marele peste reclamă în municipiu. Disputa pornise de la chiar reclama ziarului nostru, „Argeşul – un ziar de cursă lungă”. Convenisem cândva să rămână mereu plasată într-un punct fix şi mi s-a părut mie că fusese discret substituită cu o alta care promova o firmă de medicamente. N-am nimic cu medicamentele, ba chiar apelez şi eu la ele, dar nici nu mi se pare normal să invadeze pur şi simplu oraşul, să ne amintească în fiecare clipă că suntem suferinzi, că nu putem trăi fără ele. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că farmaciile sunt la mai fiecare pas făcut prin Piteşti, ba adesea merg în tandem, de parcă le-ar fi urât una fără alta. Desigur, concurente. Doar jocurile de noroc au mai proliferat cu o asemenea frenezie.

Adevărul este că suntem pur şi simplu manipulaţi prin intermediul reclamei, al publicităţii. Ni se inculcă ideea că nu putem să trăim, că nu putem fi fericiţi dacă nu consumăm un anume produs, dacă nu ne permitem un anume standard social, dacă nu câştigăm cel puţin atât cât să ne satisfacem nevoia de a mânca o anume mâncare, de a îmbrăca haine de firmă, încălţăminte de firmă, de a cumpăra o marcă de maşină, de a-ţi face casă ori vilă într-un anume cartier. La urma urmei, chiar aşa şi stau lucrurile. Ne impunem singuri un anume standard de viaţă, muncim din greu ca să ni-l atingem şi chiar să-l depăşim, dar de la acest mod firesc de a concepe viaţa şi până la acela de a ne trezi că suntem împinşi pe toate căile să consumăm, să consumăm şi iar să consumăm este o distanţă care poate avea efecte negative. Vom fi fericiţi, dacă vom putea obţine anume obiecte. Desigur, de firmă, că asta presupune să fie şi de calitate, iar ca să ne simţim bine va trebui să cheltuim constant. Pe cale de consecinţă va trebui să putem gestiona şi un buget măcar constant, dacă nu în creştere, fiindcă ajungem să ne dorim mereu mai mult şi mai mult, devenind sclavii propriilor noastre dorinţe.

Ei bine, publicitatea vine să ne bage pe gât şi în cap lucruri şi idei care nu ţintesc nici pe departe binele nostru. Cum inspirat spunea cineva, „reclamele îţi umplu creierul cu prostii”. Pe lângă promovarea unor adevăruri, a unor informaţii, a unor valori pe care e bine să le ştii, sub asaltul reclamei ofensive te „trezeşti” că nu eşti pregătit pentru viaţă, că dacă nu ai corpul prefigurat de reclamă nu prea ai ce căuta pe plajă, că încep să te „cotropească” gândurile negre, diavolul amiezii, depresia. Dacă la şcoală copilul tău nu încalţă adidaşi cu semnul Nike, vei avea probleme să-i explici adolescentului cum stau lucrurile cu bugetul de familie, cu valorile sănătoase în care ai crescut. Că nu neapărat lucrurile cumpărate îţi pot procura o stimă mai mare faţă de tine, că treptat – treptat, sub influenţa publicităţii, copiii tăi, membrii de familiei, prietenii tăi mai puţin informaţi sunt duşi de nas de falsele valori promovate cu o insistenţă diabolică. Să consumi, să cumperi mereu lucruri, unele de-a dreptul inutile, să fii într-o cursă contra-cronometru cu achiziţionarea şi etalarea de obiecte menite chipurile să-ţi indice poziţia ta socială nu este altceva decât o păcăleală a cărei victimă suntem sigur, dacă nu ne trezim la timp.

La urma urmei, nu-i vorba decât depre o poluare mentală, care face la fel de rău ca poluarea fizică. Poate chiar mai rău, fiindcă induce mesaje negative care rămân în creier. Mesajele astea care bâzâie tot mai insistent nu le putem alunga sau plesni ca pe ţânţari!

Acum, când poluarea fizică dă buzna peste noi, când ne punem insistent problema să avem aer curat, apă curată, mâncare nepoluată, cu atât mai mult ar trebui să vedem ce putem face pentru a avea şi un oraş mai curat, mai puţin poluat, inclusiv cu reclame care, subliminal, sunt realmente nocive, poluează mental. Prin urmare, este firesc ca aşa cum încercăm să restricţionăm poluarea fizică, să procedăm la fel şi cu cea care ne influenţează psihologic. Cu atât mai mult cu cât aglomerarea de bannere, meşuri, logouri şi afişe ţipătoare care acoperă fiecare spaţiu liber din oraşul tău nu fac altceva decât să-l urâţească şi fizic, sufocându-l. Pornind de la aceste adevăruri, în mai multe ţări au fost interzise reclamele destinate copiilor (Grecia, Suedia etc), în altele, consilii orăşeneşti mai curajoase (Sao Paulo, Brazlia) au elaborat o Lege a oaşului curat prin care sunt interzise reclamele în aer liber. Deocamdată suntem departe de această iniţiativă la Piteşti. Dar dacă vom promova-o, va reduce ea deverul afacerilor, va fi privită cu ostilitate, aşa cum este privită şi ideea de a interzice circulaţia maşinilor în centrul municipiului? Nu ştiu care-i adevărul, dar în numele viitorului, al ameliorării sănătăţii noastre fizice şi psihice, pot să mă întreb, ne putem întreba. Mai bine mai devreme, decât mai târziu, chiar dacă şi ziarul nostru trăieşte din publicitate şi s-ar putea spune că ne dăm cu stângul în dreptul. Poate, dar am convingerea că cititorul nostru va aprecia, ca şi altă dată, modul nostru sincer şi just de a vedea lucrurile din perspectiva comunităţii, iar nu una egoistă, de nişă. Fizică sau mentală, poluarea-i poluare, ca şi manipularea. De ce le-am tolera?

Distribuie pe Facebook