Merg buluc în fața mea. Unul dintre ei se proptește pe picioare și zice cu năduf: Curată nesimţire, fratele meu! Nu, aşa ceva nu se mai poate. Păi, şi la sălămiorul ăsta de Sibiu au umblat. Nu l-au mai lăsat ăştia la macerat şase luni, că s-au grăbit să-l scoată la vânzare. Uitaţi-vă la el, că are pete albe de grăsime. E revoltător să vii cu el și să-l dai de pomană. Păi să nu le dai și tu ăstora peste mână, nu alta!

Are un nas cârn şi faţa ciupită de vărsat. De indignare, i s-au înroşit venele de pe frunte. Continuă cu vorba, stropşită de furie: Băi, Tilică, când m-o mai omeni cineva cu aşa ceva, eu am să-i dau la gioale. Păi, ce, am ajuns de râsul lumii, pomanagii suntem noi! Sunt martor fără să vreau, după câte-mi dau seama, la o revoltă a pomanagiilor. S-a adunat, la intrarea în cimitir, o mulţime pestriţă şi-şi varsă năduful fiecare. Fierb în suc propriu, nu alta. Vociferează, se întrerup unul pe altul, dau din mâini, se rățoiesc unii la alții. Alături, în tăcere, câțiva inşi încarcă într-o dubiță pungi pline cu pomană. Cele mai multe sunt burdușite cu colivă. Dau să plec, dar dialogul, tot mai aprins mă reţine.

Nu, frati-miu, să nu-mi facă mie una ca asta. Ce, ăsta-i tain? Cu copane de pui crescut la „industrial”, nu la curte, cu pulpă de porc zăcută la congelator, cu orez încleiat de nu mai alegi bobul din el… Nu, asta-i bătaie de joc, la grevă pomanagiilor! Aşa nu se mai poate!
Nu-mi vine să cred. Visez eu. Dar vocea piţigăiată a unei femei iţită dintre fuste mă aduce la realitate. Şi ţuica asta de marmeladă, e o ruşine nu alta. Unde-i gustul ăla de prună? Au sticat-o şi p-asta! Pă ce să le zic eu bogdaproste? Hâc!

Pare de necrezut, dar pare că s-au contaminat până şi cerşetorii de boala grevei. Dacă n-aş şti că nu prea mai pune mâna nimeni pe carte, mai că aş crede că au citit tabletele lui Everac, iar una dintre ele le-a dat ideea grevei. Dar nu, se vede că ceata lui „Dă şi mie un ban” trăieşte aievea starea de „să facem livoluție, soro!”. Şi, din câte înţeleg eu trăgând cu urechea în continuare, se simt revoltaţi că sunt îngâlviţi doar cu mâncare, nu şi cu bani. Ori ei vor bani, dacă se poate chiar valută, nu leii ăştia jigăriți cu care n-au ce face când ies afară din ţară.

Ciorovăiala se aprinde tot mai mult. De la mâncarea şi băutura care-i nemulţumeşte, că nu-i, vezi Doamne, de calitate, disputa alunecă spre locul unde să pună de grevă. Păi, unde, dacă nu la cimitir, că aici este locul nostru de muncă, îşi dă cu părerea un barosan. Nici vorbă!, sare altul. Cine să ne asculte aici? Doar preoţii. Păi, ce putere au ăştia? Hai să mergem la Prefectură! Aiurea! – sare-n sus pomanagiu mai răsărit. Ăştia n-au bani nici să bea o cafea, dar’mite să ne mai dea şi nouă. Păi ce, mă, tu vrei cafea de la Prefectură?, sare cu vorba un tiriplic. Noi pentru putere facem grevă. Că, dacă luăm puterea, noi dăm ordinele. Şi cine să aducă haleala, şi cine udeala, şi cine pipeala? Că, n-aţi văzut, cei care au puterea ştiu cu cine să facă lipeala la banii statului.
Na, mă gândesc eu, au dat-o şi ăştia pe politică. Îi las în plata Domnului şi plec la ale mele. Adică să scriu un articol despre greva cerşetorilor de care n-au leac nici polițiştii. Care-i pun pe tren, spre Pătroaia sau spre Berlin, iar ei vin retur, nemulţumiţi şi de calitatea hamburgerilor de acolo. Că, trage unul mai bățos concluzia, străinezii ăştia n-au nici măcar salam de Sibiu. Așa prost cum e el. Tot mai bine la noi, cu bani de la ei! Dar să poți să-i iei!, catadixește filozofic barosanul.

P.S. Lăsând la o partea gluma (pamfletul), cerșetorii, vorba Dicționarului Limbii Române, nu sunt altceva decât oameni care duc o viață de mari privațiuni și, pentru că n-au din ce trăi, trăiesc din cerșetorie, din căpătat. Adică, se „înjosesc cerând ceva, fiindcă n-au nici un meșteșug”.

Altminteri, „meșteșugul” ăsta al cerșetoriei e vechi de când lumea. Sigur, ei apelează la mila, la milostenia noastră, la firescul sentiment uman și creștinesc, la solidaritatea noastră. Dar societatea, societatea asta a noastră, care se bate cu pumnul în piept că evoluat și că trage să aducă binele pe toate ulițele, nu-i ia în calcul și pe ei? Și, când scriu societatea, îi am în vedere, desigur, pe politicienii care vor puterea, dragii de ei!

Distribuie pe Facebook