Pompierii militari de la subunitățile Vicovu de Sus și Rădăuți, alături de lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Voitinel și Gălănești, au intervenit marți seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Voitinel.
La intervenție au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Flăcările au cuprins acoperișul și anexele gospodărești
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței și al anexelor gospodărești, existând pericolul ca focul să se extindă la două case aflate în apropiere.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, operațiunea fiind finalizată la ora 20:45.
Pagube importante în urma incendiului
În urma focului, acoperișul construcțiilor din gospodărie a ars pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Pereții clădirilor au fost degradați, iar mai multe bunuri au fost distruse, inclusiv documente personale ale familiei.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă: un scurtcircuit
Potrivit pompierilor, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric improvizat.
Intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat propagarea flăcărilor la locuințele învecinate, care au fost salvate împreună cu bunurile aferente.
Sursa: zch.ro

























