Având în spate o carieră de câteva decenii, pornind de jos de la un amărât de dispensar comunal dintr-o zonă defavorizată economic a Modovei, dând prin concurs și pe bune, fără nepotisme și sprijin politic, examene de promovare în secundariat, specialitate, primariat și doctorat, știu la… liniuță cum funcționează sistemul sanitar românesc. Iar, amintindu-mi că sunt dermatolog, o spun fără echivoc: sunt uns cu toate alifiile, știu să aleg grâul de neghină, nu cred în cai verzi pe pereți și nu mă îmbăt, vreodată, nici cu alcool, nici cu apă chioară.

În facultățile de medicină din România nu se mai face carte ca în urmă cu 50 de ani. Dar tinerii ce aleg să devină medici, nu ingineri, economiști sau juriști nu sunt doar inteligenți și sârguincioși.

Sunt riguroși, au spirit de observație, sunt omenoși până la sacrificiu, iar majoritatea își fac datoria pro bono, fără a fi dominați de obsesia de îmbogățire cu orice preț. Ca atare, am proprietatea cuvintelor când spun că medicii americani și vest-europeni ne surclasează în privința aparaturii și dotărilor de ultimă generație, dar noi, românii, îi batem la vocație și succese postterapeutice, ajutați de modestie și simț clinic greu de egalat.

Conaționalii noștri cam strâmbă din nas, când vorbesc de medici. Presa scrisă și audiovizuală i-au intoxicat cu „lipsa de empatie” a corpului medical.

Nu-i exclus ca, uneori, acest lucru să se confirme. Dar, oferind doar exemplul meu, sper ca lumea să înțeleagă. În toată cariera, din ochii, din sufletul meu și din toți porii a țâșnit, uneori, o altfel de empatie. În fața nesimțirii, a lipsei totale de preocupare pentru minime îngrijiri de igienă, a agresivității verbale, a isteriei și a jignirilor zilnice cu care ne tratează cei veniți să fie consultați, uneori nu mă pot abține. Îi dojenesc cu blândețe, recurgând la niște sfaturi de bun-simț, în loc să-i bibilesc, să-i laud că sunt buni români, să le ofer bezele și câte un pahar de apă plată cu lămâie.

Curând voi scrie și cum sunt tratați pacienții în alte țări care ne tot trag de urechi și ne dau cartonașe galbene fără să-și vadă bârna din ochii lor.

Distribuie pe Facebook