În comunism, când vedeau pe stradă un om dezbrăcat sau, mai rău, exhibiţionist, femeile ruşinate sau mai degrabă speriate dădeau telefon la miliţie şi imediat venea o dubă, îl lua pe individ şi-l ducea nu ştiu unde, dar oricum nu-l mai vedeai prin împrejurimi. Luând în calcul pericolul social al unei astfel de fapte, cred că se proceda corect, întrucât oamenii intuiau că de aici şi până la viol ori crimă nu poate fi mult.

Acum însă, de când cu libertatea în toate, nimeni nu ia nicio măsură. De ani buni îşi face veacul în cartierul Nord un „aurolac” cum altul nu-i, cu nişte haine slinoase de-ţi vine să vomiţi, veşnic cu punga la gură, veşnic cu mintea ameţită şi cu pantalonii în vine, ca să nu spun cu „dânsa” goală. Oamenii se fac că nu îl văd. În fiecare dimineaţă, femeile care aşteaptă autobuzul în staţia Nord întorc privirea spre alte zări când dau cu ochii de el. Dar acesta se învârte nonşalant, cu… toate la vedere, printre cei care aşteaptă autobuzul. Pute de-ţi mută nasul şi e clar că nu e întreg la minte. Dar nimeni nu face nimic pentru el. Oamenii spun că ar fi bine să vină Direcţia Socială să-l ridice, să-l ducă undeva, la un spital, sau să-l interneze într-un centru de specialitate, pentru că el nu are cum să-şi mai revină. Dar parcă-i pasă cuiva de el… sau de noi? (C.M.)

Distribuie pe Facebook