Through flak and over the destruction created by preceding waves of bombers, these 15th Air Force B-24s leave Ploesti, Rumania, after one of the long series of attacks against the No. 1 oil target in Europe. (U.S. Air Force photo)
În urmă cu un an, sub titlul „Ne-au bombardat…”, consemnam în „Argeşul” că la 6 mai 1944 oraşul Piteşti a fost ţinta principală a aviaţiei Aliate. Timp de aproximativ 15 minute, bombele lansate de 80 de avioane cvadrimotoare americane, decolate de la baze din sudul Italiei, au omorât 191 de persoane – 29 erau copii! – au rănit alte câteva sute şi au produs importante pagube materiale. A fost cea mai sângeroasă zi din istoria acestui oraş.
Am scris atunci la rugămintea unui distins pensionar, „domnul Badea”, care, cu lacrimi în ochi, mi-a vorbit despre această dramă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acel om mă întreba dacă sângerosul eveniment este marcat undeva, la Piteşti, printr-un monument, o plăcuţă comemorativă, o cruce… Spre ruşinea mea, n-am ştiut ce să-i răspund, dar articolul respectiv era – credeam eu – şi un semnal către autorităţile locale, invitate astfel să ia în calcul sugestia domnului Badea, cinstind într-un fel sau altul memoria celor căzuţi atunci.
A mai trecut însă un an şi… nimic. A mai trecut un „6 mai”, suntem acum în anul Centenarului Marii Uniri – când se presupune că trebuie să fim mai atenţi la trecutul nostru plin de jertfe – dar la Piteşti nimic nu ne aduce aminte de acel bombardament: niciun monument, nicio plăcuţă comemorativă, nicio cruce… Astăzi, nici bombele nu ne mai mişcă. Iar domnul Badea – Dumnezeu să-i dea sănătate! – e din nou cu lacrimi în ochi şi ne întreabă de ce oamenii sunt atât de insensibili.
Pentru el şi pentru cei care nu vor să uite istoria, reamintesc ce scria Narcis Gherghina în lucrarea „6 mai în istoria Argeşului”: „În oraş au căzut circa 280 de bombe, «valul nimicitor» mergând de la liceul Brătianu până la depoul CFR. A fost lovită cu precădere partea centrală şi partea dinspre râul Argeş a oraşului: locul numit Zăvoi. Străzile cel mai greu lovite au fost Tudor Vladimirescu, cu toate perpendicularele, Sf. Vineri, Regina Maria şi Piaţa Episcopiei”.
Printre morţii de atunci, autorul îi enumeră pe: „eminentul prof. Neculai Pariza, fost director al liceului Brătianu, macedonean de origine, cu un trecut de luptă printre cele mai frumoase pe tărâmul românismului; profesoara Sevasta Stavrache, directoarea Şcolii normale de fete, dr. I. Moldovanu şi ziaristul Georgică P. Martinescu (33 de ani, director proprietar al ziarului «Presa» din Piteşti, înfiinţat în 1929)”.
4 Comentarii
Delia Dumitrica
Evident ca nu ne misca aceste bombe…Ar trebui sa fi citit ceva despre Al Doiea Razboi Mondial, despre aliati, despre …soarta României , ca sa ne miste. Dar , din pacate, manualele de istorie s-au transformat , mai degraba , in romane si in jurnale de calatorii; nu ale voievozilor si ale fāuritorilor României Mari, ci ale Andreei Esca .
Dar ne misca alt fel de bombe in ziua de azi si ne misca atât de mult, incat ne zdruncina echilibrul in fiecare zi; e vorba de stirile mondene, de masinile de lux ale unor analfabeti din judet, de împerechierile unor bâlbâiti din orasul nostru , de furturi , de crime si de alte atrocitati. Astea sunt bombele noastre de zi cu zi, pe care multi „calcā” , fara sa stie istorie, ci numai sa numere banii nemunciti .
Intorcandu-ma la apelul facut de Ziarul Argesul pe langa autoritati cu scopul de a marca intr-un fel acea zi tragica pt. orasul nostru, as spune ca acei 280 de oameni nu au contat pentru cei ce au venit la putere dupa ’44 si nu conteaza nici acum. Dar ar fi contat , cu siguranta, si s-ar fi facut muuult „tam-tam” daca ar fi fost mācar unul din ei o victima a holocaustului (Scuzati „minuscula ” !) sau a unui atac aerian nemtesc.
Va salutam de departe , de pe niste meleaguri pe care se vorbeste doar de holocaust (Uf! Scuzati, din nou, „minuscula „…).
Puiu
Am vazut târziu acest articol ,pentru că sunt foarte ocupat în ultima vreme, dar nu pot să nu deschid „Argeşul” pentru că mă sufoc. Doamna Delia a înşiruit o grămadă de „Bombe”, care ne mişcă atât de mult în ziua de astăzi.Numai că pe unii îi mişcă spre fericire,în prostia lor,iar pe alţii spre dezamăgire, spre disperarea lor.Sintagma, care m-a determinat să intru pe acestă pagină, cu un comentariu este una care nu mai are nevoie de nicio explicaţie:”Centenarul cu grătarul”.Rămâi interzis, în ce hal am ajuns! Atât.
Gabriel Lixandru
Mulţumim pentru aceste comentarii.
Gabriel Lixandru
Mulţumim.