
Amenzi de 128.000 de lei de la începutul anului
Jandarmii argeșeni au sancționat, de la începutul acestui an și până în prezent, 41 de persoane care au apelat nejustificat numărul unic de urgență 112. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 128.000 de lei.
Cel mai recent caz a fost înregistrat pe 19 august 2026, când un cetățean dintr-o comună din Argeș a sunat la 112 pentru a reclama faptul că vecinii nu îi permit să ia apă din fântâna acestora.
112 trebuie folosit doar în situații de urgență
Jandarmeria Argeș le reamintește cetățenilor că numărul unic 112 trebuie apelat exclusiv în situații reale, în care este necesară intervenția imediată a structurilor specializate.
Apelarea responsabilă a numărului de urgență permite intervenția rapidă a polițiștilor, jandarmilor, pompierilor sau echipajelor medicale atunci când viața, integritatea corporală, proprietatea ori siguranța persoanelor sunt puse în pericol.
Numărul 112 nu trebuie utilizat pentru solicitări care nu reprezintă urgențe, informații generale, sesizări care pot fi transmise prin alte mijloace, glume sau apeluri false și nici pentru verificarea funcționării serviciului.
Un apel nejustificat poate întârzia intervenția
Apelurile false sau abuzive pot ocupa liniile de comunicații și pot întârzia intervenția echipajelor la persoane aflate în situații cu adevărat urgente.
În cazul unei urgențe, apelantul trebuie să transmită operatorului, calm și cât mai exact, locul în care se află, natura evenimentului, numărul persoanelor implicate și orice alte informații care pot ajuta la intervenție.
„Un apel responsabil poate salva o viață”, transmite Jandarmeria Argeș, care îi încurajează pe cetățeni să folosească numărul unic 112 doar atunci când situația impune intervenția de urgență a autorităților.


































