O presă eliberată de „mogulism” este esenţială pentru a ne păstra speranţa că ziariştii noştri nu se află în solda oligarhilor, nu scriu la comandă, ci sunt veritabili păzitori ai democraţiei şi ai statului de drept. Mai ales că apărarea statului de drept nu depinde numai de propunerile ministrului Tudorel Toader de reformare a Justiţiei, ci şi de mass-media eliberată de „mogulism”. Însă nu puţini sunt ziariştii care, în procesul anevoios şi plin de asperităţi al unificării sufleteşti prin care trece societatea noastră astăzi, au deviat de la menirea lor iniţială. Dintr-o sursă de informare cu sintaxă şi adevăr, o mare parte a presei a devenit o întreprindere lucrativă pentru a întări armătura unuia sau altuia dintre trusturile patronale care servesc o asociaţie sau un partid politic însetat de putere şi de bani. Drept care, patronul este cel care comandă sau revocă atacul asupra unui anumit personaj sau a unei anumite tabere adverse, după o strategie neîmpărtăşită combatanţilor, dar obligatorie pentru aceştia. Acelaşi patron le cere ziariştilor din subordine să găsească cel mai dur epitet, cuvântul cel mai vehement, injuria mai sigură, insinuarea mai ticăloasă, pentru a-l desfiinţa pe adversar. Şi astfel, închis într-un cerc vicios, ziaristul îi va oferi cititorului marfa sa vehementă, iar cititorul se va grăbi să cumpere un ziar care să-i satisfacă cât mai mult această poftă barbară. Mai mult, alături de aceste atacuri, ziarul mai înregistrează o serie de cazuri de hoţii şi de omoruri, de fraude şi sinucideri, de injurii şi încăierări politice. Nici o referire de bun-simţ, pentru că patronul bagă bani în presă pentru alte scopuri. El are de urmărit, în aceste vremuri de grabnică democraţie, alte ţeluri decât educaţia civică. Nu-şi riscă omul banii pentru asemenea platonice îngrijiri. Şi astfel, presa, din a patra putere în stat, a devenit aservită de primele trei puteri.

Prin urmare, viaţa socială cotidiană a devenit în zilele acestea câmpul unor înfruntări mai silenţioase ori mai gălăgioase dintre viziuni, diviziuni şi previziuni asupra vieţii juridice de la noi. Propunerile ministrului Tudorel Toader de reformare a Justiţiei au aprins minţile multor români interesaţi, inclusiv ale unor ambasadori străini. Implicarea acestora în treburile noastre interne nu o s-o înţeleg niciodată. De aceea nu se leagă nimic. Şi pentru a vă convinge, uitaţi-vă la cum este împărţită presa în funcţie de interesele patronilor ei. Dacă ziarul „Adevărul” afirmă ceva despre propunerile din Justiţie, „Evenimentul zilei” scrie exact contrariul. Nici „Jurnalul Naţional” nu se întâlneşte cu „Cotidianul”. Or, fiecare gazetar ştie, sau ar trebui să ştie, că există o mulţime de oameni simpli care au un bun-simţ al lor, sincer, fără pretenţii, fără idei, şi că acestor oameni el li se adresează. Ei formează opinia publică şi pe ei trebuie să-i piloteze. Iar dacă ziaristul este cel care îi apropie pe oameni şi îi face să se menţină împreună, ziarul este cel care se îndreaptă către sufletele lor rătăcite, ce se caută de multă vreme în beznă, urmând să se întâlnească totuşi în faţa unor rânduri scrise cu sintaxă, talent şi adevăr.

Pentru cine nu ştie, ziaristul este un sfătuitor pe care nu ai nevoie să-l cauţi, deoarece vine singur şi îţi vorbeşte zilnic şi pe scurt despre treburile comune ale societăţii.

În ciuda celor arătate mai sus, ar trebui să ştim că răul pe care îl poate face presa este cu mult mai mic decât răul pe care îl vindecă. Politicienii ar trebui să ştie că există un raport direct proporţional între puterea presei şi democraţie; anume, cu cât presa este mai puternică, cu atât mai mult oamenii sunt egali. Şi exemple de astfel de presă avem nenumărate în Occident. Presa însă nu este o afacere privată între oameni cu bani şi oameni cu diplomă. Presa este o problemă de viaţă socială. Însă a face din presă o afacere din care să iasă bani asta demonstrează existenţa celui mai grav abuz la adresa libertăţilor cucerite în ’89. În concluzie, dacă o opinie politică se profesează, o presă se trăieşte. De aceea, presa niciodată nu ar trebui să treacă din sfera problemei sociale în sfera problemei economice.

Distribuie pe Facebook