De când viața noastră este prea dependentă de acest ucigaș nevăzut – Covid 19 – și reflexele sociale ne sunt influențate capital de el. Iată, presa, pe toate canalele, ne bombardează cu buletine de război de pe Planetă, în spiritul unei globalizări orânduite, de data aceasta, de pandemie.

Lumea, totuși, trăiește și la alți parametri: produce, visează, se distrează, creează, risipește resurse, revine și-și dă seama că acestea nu sunt interminabile; pe scurt, încearcă o viață paralelă cu virusul, chiar dacă „stay home” aproape paralizează. Momentul aprobării „tacite” a unei legi care contravine fundamental Constituției și… trupului țării a readus, în România, o temă mai veche, maghiarismul – autonomia. Chiar dacă mai avea două bariere de trecut, Senatul și președinția (promulgarea), proiectul propus de UDMR nu era normal să străpungă nu neapărat o vigilență (Ioan Aurel Pop a scris o carte pe care a numit-o „Transilvania – starea noastră de veghe”), ci însăși calitatea de parlamentar român. Oricum încearcă PSD și arcul majoritar să explice/motiveze această deraiere, în evidență rămâne „somnul” parlamentar, rămâne superficialitatea omului politic român, rămâne (in)capacitatea alesului de a reprezenta electoratul, de a servi țara.

Am repetat adesea, în acest spațiu, că noi nu trăim într-o țară meritocratică, că politica ne-a virusat într-atâta viața, deprinderile de zi cu zi, încât, vorba domnului profesor Andrei Marga, „prostocrația” face adesea victime. Ca și în acest caz. Maniera în care partidele promovează, în poziții de demnitari, pe prea fidelii lor soldați, face ca nu numai în Parlament (care ar trebui să fie elita de decizie a țării), ci și în structurilor organizatoric-administrative să întâlnim nu numai mediocri, ci chiar sfertodocți. Din păcate, exemple au fost și mai sunt încă. Consecința? Inexistența unui proiect național (cum au avut, de pildă, generația 1948 sau generația Unirii) și imposibilitatea măcar a coagulării politice în jurul unui obiectiv fundamental al țării probează calitatea slabă a clasei politice românești, dominate de spirit conflictual, de agresivitate, mai degrabă de porniri spre demolări decât spre constructivism.

Președintele Academiei, istoricul Ioan Aurel Pop, se referea, în acest context, la necesitatea ca, înainte de a fi politician, trebuie să te bucuri de o bună pregătire profesională, să fii o individualitate, o personalitate în domeniul tău: „Nu poți să începi o carieră politică – spune I.A.P – prin care să te ocupi de putere, fiindcă politica înseamnă putere, dacă nu te-ai validat în viață într-o meserie care să-ți fie asigurat în ochii grupului care gravitează în jurul tău, să îți fie asigurat prestigiul; prestigiu prin politică singur nu există”. Q.e.d. (quod erat demonstrandum).

P.S. Purtarea măștii a devenit un pilon al luptei împotriva Covid 19. Nu negăm, dar observăm că articolul respectiv a devenit o afacere prin prețul de speculă tolerat de Guvern, care se laudă cu milioane de măști existente… Vai de securitatea noastră națională, căci despre asta este vorba, nu de cerere și ofertă pentru spanac…

Distribuie pe Facebook