Am văzut printre cei care au ieşit în stradă în ultimele zile semne evidente ale unei societăţi bolnave: incultură, agresiune, ură, instigare politică, neputinţă. Am auzit tineri, elevi, care se îndemnau unul pe altul cu „hai şi noi în Piaţă, că miroase a sânge!” Am văzut puştance care, foarte fericite că sunt la un „party”, îşi făceau selfie în coloana de manifestanţi şi scandau „Li-ber-ta-te!”, fără să conştientizeze că alţii au murit cu trei decenii în urmă şi pentru ca ele să poată striga acum libere pe stradă. Am stat printre oameni care ne cereau „Jos masca!” şi care apoi, la comanda şefului de galerie, reluau obsedantele „Jos Gu-ver-nul!”, „Ho-ţii, ho-ţii!” şi „Plea-că Arafat!”

Dincolo de aceste accente de carnaval de proastă calitate, dincolo de tot felul de pripăşiţi trimişi la protest să aducă audienţe şi voturi, este însă evidentă şi o mare suferinţă socială. Majoritatea manifestanţilor sunt tineri. Nu „haştagişti” ca în alte dăţi, nu angajaţi la corporaţii, ci, dacă nu ne înşelăm, tineri care îşi câştigă pâinea muncind la restaurante, baruri, terase, buticuri, săli de păcănele, case de pariuri, săli de fitness şi aşa mai departe. În general, au educaţie redusă, până la medie, nu prea au tangenţe cu statul („e un hoţ statul!” – zic ei mai mereu), iar când micile lor afaceri, micul lor comerţ, jobul lor mărunt, aşa cum e el, este îngrădit atâta timp de restricţii, convulsia e gata, extremismul izbucneşte.

Munca lor – nici albă, nici neagră – în servicii şi în turism, traiul lor de azi pe mâine, fără sprijin de la cineva, iar la polul opus viaţa de „parazit” a unor funcţionari publici şi a atâtor privilegiaţi de lux compun imaginea unei Românii nesănătoase, prost guvernate de trei decenii încoace. Or, pe asta mizează şi reprezentanţii unor partide şi partiduleţe, care se hrănesc cu radicalism la mitinguri şi proteste.

Asta e ţara de azi, ăsta e climatul. Unii aşteaptă cu lunile să se vaccineze – dar cu ce, că în Argeş nu se fac decât 300-400 imunizări pe zi! – alţii ies în stradă şi cer anularea restricţiilor. Ştirile negative şi incertitudinea au devenit greu de suportat. Ce face Guvernul? Nu ne e deloc clar, dar situaţia nu trebuie să degenereze! Ar fi păcat de munca şi de sacrificiul personalului medical angajat în acest război. În joc e sănătatea noastră.

Distribuie pe Facebook