Aud tot mai multă lume că… lumea a luat-o razna. Măi să fie! Dar n-o putem pune înapoi pe şine, dacă a deraiat? Şi cine ar trebui s-o pună? Păi, eu, tu, noi, toţi – ni se spune savant, academic, politic, democratic, din vârful buzelor. Când şi când, cei din opoziţie latră la guvern – să-mi iertaţi expresia deloc academică! – că asta e treaba lui, că are puterea, că deţine majoritatea în parlament şi că nu face legile care să ne permită să avansăm ca societate, nu s-o tot sfeclim mereu. Că, iată, nu mai sunt bani de pensii, de salarii, că vine din nou criza economică, România e tot mai şubredă, sănătatea şi învăţământul sunt la pământ, că e o adevărată hemoragie de capital uman ş.a.m.d.

Beleaua mare e că noi ne-am pierdut încrederea în noi şi totodată în autoritate, aşteptăm salvarea noastră de la alţii, aşteptăm alinierea planetelor, cum s-ar fi întâmplat, chipurile, acum o sută de ani, când ne-am trezit pleaşcă în România Mare, „cadou” de la Dumnezeu. Ce facem noi, astăzi, când aniversăm Centenarul Unirii, cu ce proiecte marcăm acest eveniment major? Ne-am propus un proiect grozav menit să renaştem măcar demografic, dacă nu economic? Dezbatem în plan regional şi naţional proiecte ce ţin de infrastructură, învăţământ şi educaţie, de sănătate? Nu!

Uite, de pildă, cum ne învârtim în jurul cozii, când abordăm o chestiune foarte serioasă cum este familia. Ca-n povestea cu drobul de sare, ne văităm de mama focului, că, vai, cade drobul de sare peste copilul care doarme în covată. Dar nu pune nimeni mâna să mute copilul de acolo ori să ancoreze mai bine drobul pe poliţă, să nu cadă. La fel e şi cu familia. Ne lamentăm că ne-o aruncă în aer bruma de gay, lesbienele, transexualii, că după ce că stăm prost cu demografia, îi mai lăsăm pe ăştia, amărâţii de ei, să înfieze copiii din familiile naturale. Care copii, apoi, o să ia modelul părinţilor adoptivi, o să devină şi ei ce văd cu ochii, pe viu. Adică homosexuali.

Şi, de aici, dăi cu bombăneli şi afurisenii, din societatea civilă şi până la biserică, din ong-uri şi până la ditamai instituţiile statului. Nu ştiu dacă chestia asta nu le este clară mai tuturor celor ce se lamentează, dar nu poţi să protejezi instituţia familiei pe cale legislativă şi în acelaşi timp să-i distrugi mediul economic şi cultural în care ea se dezvoltă. La ce bun, vin eu să zic acum, cu mintea românului de pe urmă, să plângem pe ruinurile referendumului familiei, că a eşuat, fiindcă nu aşa stau lucrurile. N-a eşuat, dimpotrivă, a fost cel mai mare sondaj de opinie prin care s-a demonstrat că la mai mult de peste trei milioane de români le pasă de o valoare veche a societăţii noastre care riscă şi ea, ca multe altele, să fie măturată de valurile globalismului, occidentalismului, multiculturalismului, corectitudinii politice etc. etc. Când în Franţa familiile legal căsătorite sunt mai puţin de jumătate, iar restul agreează diverse modalităţi de concubinaj, încă stăm bine cu familia românească. Întrebarea este alta.

Mai protejează cineva astăzi omul, persoana, nu abstract, ci concret, pe Ionescu, pe Popescu, pe Ioneasca ori pe Popeasca?

Fluturăm peste tot „drepturile omului”, dar cu toate aceste drepturi omul sărman ajunge mai devreme la cimitir. Vorbim insistent de coeziune socială, dar cum şi unde se manifestă ea? Unde-i solidaritatea umană? Că egoismul celor care au drept sfânt banul se simte şi se vede peste tot. Familia a devenit şi ea un obiect al manipulărilor economice, culturale, globale. Bun, bun, dărâmăm şi familia, cum am demolat industria, dar ce punem în loc? Ce punem în locul ordinii, al respectului faţă de instituţii? Jelim familia, dar nu ne pasă că ea se destramă în condiţiile în care membrii ei nu găsesc un loc de muncă în ţară, tata e nevoit să plece în Germania să lucreze în construcţii, mama să facă menajul în Italia ori în Franţa, iar copiii rămân pe mâna rudelor, prietenilor, vecinilor? Păi, nu asta e problema? Ce-o tot mai dăm pe după plop, cu sărbătoarea comunei şi festivisme, cu „inginerii” culturale de care s-ar fi ruşinat şi activiştii care construiau omul nou? Păi, d-aia a luat-o lumea razna, că la cârma judeţelor, a ţării au fost promovate incompentenţa şi nonvaloarea. Şi atunci în cine să ne mai încredem că poate repune trenul pe şine? În neisprăviţi? În delapidatori? În impostori? De la aceştia să aşteptăm mânturirea ţării, armonia socială?

Distribuie pe Facebook