Încep să scriu de la nişte lacrimi. Luminiţa Borta, o ştiţi, actriţa noastră de la Piteşti, a avut rouă în ochi la sfârşitul anului trecut, atunci când cititorii ziarului la care lucrăm i-au acordat un premiu de excelenţă. N-a jucat un rol. De fapt, s-a jucat pe ea însăşi, o femeie copleşită de emoţie. Toate amărăciunile şi bucuriile trăite de ea în ultimii ani erau acolo, în acele lacrimi. Toată lupta de a reveni pe scena atât de dragă, după ce – lăsată singură de colegi – a părăsit Teatrul „Al. Davila”, tot zbuciumul ei erau acolo, în vocea-i tremurândă.
„Actorii, până la urmă, nu sunt decât nişte vise” – spunea celebra artistă Nastassia Kinski. Nici Luminiţa Borta nu e altceva decât suflet şi vise. Pe care, de câteva luni, continuă să ni le transmită de pe o altă scenă, mult mai înaltă, mult mai preţioasă, situată în subsolul unui bloc.
Poate că mulţi nu au aflat încă. Da, la subsolul blocului 48, vizavi de Curtea de Conturi şi de Colegiul Economic, într-un spaţiu prin care – ce să-i faci?! – trece o conductă de canalizare, se petrece o minune. Se joacă teatru! Cu sala plină: 40 de locuri! Cum s-a ajuns aici? Cu nebunie! Nimic altceva nu contează când e vorba despre pasiunea şi visele unui artist. Iar nebunia asta – Club22Teatru Independent – a început cu vreo şase luni în urmă, când Luminiţa şi soţul ei, Gabriel Cazan, au pus în operă ideea.
Au avut bani? Le-a dat cineva? Cine? De unde? S-au împrumutat, sunt datori, dar ei spun că n-are importanţă. Le-au fost alături, în mod voluntar, oameni remarcabili: Vasile Duminică, preşedintele Asociaţiei Umanitare „România de Mâine – 22 Decembrie 1989”, care a curăţat întreg spaţiul, dându-i astfel utilitate, şi Remus Pătrugan, fost pictor la teatru, din mâinile lui ieşind scena, cortina, inscripţiile de pe pereţi ş.a.m.d.
A fost greu? Întrebaţi-i pe ei. Ştiţi cum arată minunile? Mergeţi în săliţa lor de spectacole, intraţi în cabina actorilor – de doar trei metri pătraţi! – asistaţi la o piesă de teatru şi vă veţi da seama că, de fapt, nu aţi coborât într-un subsol, ci aţi urcat unde nu v-aţi închipuit vreodată. „Vinovaţi” de aceste trăiri sunt, alături de actriţa şi regizoarea Luminiţa Borta, fiica ei, Ania Dana Herman, studentă în ultimul an la Actorie, Andreea Cătuşanu, Ana Ştefănescu şi Mihaela Mazilu. Iar cele două, mamă şi fiică, predau actorie, sâmbăta şi duminica, grupelor de copii, adolescenţi şi adulţi tot acolo, la Şcoala de Teatru 22.
Pereţii din biroul lui Gabriel Cazan sunt plini de tablouri şi inscripţii. Dintr-una, Petre Ţuţea ne reaminteşte că „Libertatea omului e partea divină din el„. Despre asta e vorba, maestre: despre libertatea de a trăi pentru a-ţi împlini visele! De-aici şi lacrimile Luminiţei Borta, preţuită de noi la Excelenţe. Jos pălăria, doamnă!
7 Comentarii
Rumburak
Un frumos exemplu si o vizita discreta in acest Altar al Artelor pe care distinsul redactor reuseste sa-l umple cu atata consideratie si talent. Dincolo de aceasta remarcabila realizare a Luminitei Borta trebuie sa remarc frumusetea unui gest de revolta fata de halul in care Teatrul Davila a ajuns un fel de arena a gladiatorilor impaiati ai unui anume Poghirc. Pentru pitesteni cel mai frumos dar ar fi sa boicoteze circul de dincolo de lespezi si sa umple locurile celor 40 de mucenici aruncand afara din acest oras moldoveanul cu tot cu idioteniile cu care a distrus o institutie de cultura. O puteti face fiecare umilind acest sholdovean, aprinzand Luminita acolo unde mandria de pitestean inca mai palpaie in noi.
Anonim
In decembrie 1812, după Berezina, Napoleon părăsea marea scenă a Istoriei Europei, unde jucase rolul EROULUI principal timp de un deceniu, cu un gând filosofic (amar, dar DEMN) : „De la sublim la ridicol nu-i decât un pas”!
Anonim
Genial articolul! Felicitari ziaristului Gabriel Lixandru!
Voi merge negresit la Teatrul Independent de la subsol!
Anonim
Până mai ieri, merge@ şi pisiceala, joaca cu sfoara …”cu motocei”, (de)… se crăpa/u (de ziuă), dormitul/”dormitatul” pe cuptorul călduț, în timp ce afară „ninge/a decembre”… cu daruri & prime, ba şi „coşuri”…de flori de la „Madame Panete”, miorlăiala după…lapticul încălzit, servit… „la patul cu…suflet” ( pariu că…fumează …d’alea… „sleem”!?) … A fost bun şi …”poghircul” …nu zic, dar când statea mai mult… pe la Pădure (Minister- „Cultura Băneasa”) -…după lemne (vreascuri) pentru foc continuu (la Centrala îmbătrânită) -care tronează … de pe un perete (de scenă) şi se uită spre …”Reprezentație”… ca spre grămada… „de lemne” în zilele de iarnă (Bobotează & Sf. Ion) ! Trăiască Luminița de Crăciun şi Anul nou !
Anonim
Pt. cititori/comentatori (Rumburak ş.a.) care o ştiu… „pe-a dreaptă”(!)… dar şi pt.”cunoscători”(„consumatori”) de capodopere (de „arta teatrală şi film”), comentariul de mai sus este/sugerează şi un… Remember al „peliculei”celebre (1958) , regia (şi scenariul) Richard Brooks : „Pisica pe acoperişul fierbinte”, ecranizare a piesei lui Tennesse Williams „Cat on a Hot Tin Roof” (Premiul Pulitzer), cu „monştrii” Elizabeth Taylor (Maggie Politz) şi Paul Newman (Briek)…Fără nici o asemănare/aluzie cu/la …ce se petrece „în jurul” Teatrului „Alexandru Davila” Piteşti şi în această iarnă… „liberală” (cam prea!)…
Anonim
…BRAVO LUMINITA,BRAVO GABI…FELICITARI ANIA…SUCCES MAI MULT SI PLACUT…FACETI BINE CELOR CARE VIN LA CLUB 22…LA MAI MUUULTI ANI.!
Anonim
Nu vă luați ,”mot à mot”, după „titlul” lui Gaby ! De fapt, el este „?!” ş-acuma, după ce au trecut atâția zeci de ani, şi Luminița de atunci (când chiar conta ce scria/semna el) nu stia ca există „cineva… cu ochii beliți” (!?)…uitându-se …la Ea ! Mai sus, Gaby vrea să spună „Jos MASCA , doamnă”!…doar-doar şi poate-poate …”l-o observa”, MĂCAR acum, şi …pe el … LUMINIȚA !