O neaşteptată problemă de sănătate, cu rezonanţă majoră în propria-mi existenţă, m-a încercat în iarna trecută. Cu siguranţă, s-ar fi putut sfârşi tragic dacă nu aveam şansa să ajung „la mâna” a doi doctori de excepţie, de la Spitalul Judeţean. Primul dintre aceştia a fost binecunoscutul Gh. Frătoaica.

Comparând analizele din seara precedentă cu cele din dimineaţa imediat următoare, mi-a spus-o clar, fără ezitare: „Vă apropiaţi de cuţit”. Şi imediat a chemat un chirurg. Altul decât cel care mă examinase seara, care, cu toată starea mea ce se degrada cu repeziciune, îmi recomandase alte investigaţii, ce ar fi durat mai multe zile!! Pe care, probabil că nu le-aş mai fi apucat, fiindcă simţeam că muream câte puţin pe măsură ce treceau orele.

Chirurgul a sosit în grabă. Deosebit de volubil, comunicator desăvârşit, tonic pentru pacienţi, acesta mi-a mai făcut câteva investigaţii de rutină, rapide, la faţa locului, şi a decis imediat internarea în vederea unei intervenţii chirurgicale. Aşa încât, pe un scaun cu roţi, am fost transportat într-un salon.

A doua zi, tot pe scaun, condus de data asta de două domnişoare gemene, superbe ca nişte zâne, am fost transportat la blocul operator. Masa de operaţie, anestezie şi… neantul.

Când m-am trezit, eram pe un pat la Terapie intensivă. Deprimantă atmosferă. Suferinţă în jur, o lumânare ce ardea tot timpul pe pervazul unei ferestre, cucuveaua care-ţi băga spaima în suflet când o auzeai. Nu aveam măsura timpului în care n-am ştiut de mine. Am aflat, ulterior, desigur, că operaţia ar fi durat patru ore!! Primele vorbe auzite când am devenit conştient au fost rostite de o doamnă care lucra acolo. Mi-a zis, surprinsă probabil că am depăşit miraculos momentul: „Aţi avut noroc că v-a operat dr. Bădănoiu”! Remarcă repetată câteva zile mai târziu, de parcă era trasă la indigo, de altcineva, de la etajul la care revenisem după Terapie. Am înţeles că trebuie să fi fost ceva deosebit de grav, necesitând o intervenţie de mare risc, dacă mi s-au spus acele vorbe. Identice, de la cadre medicale din secţii diferite! Ba, mai mult, după ceva timp, doctorul intră în salon şi-mi spune, încântat probabil că totul evoluează bine: „Domnule Cosmescu, sunteţi marele succes al chirurgiei româneşti!”. Semnificând fără îndoială faptul că pericolul uriaş, ce plana pervers chiar şi imediat după operaţie, fusese învins. Doamne, prin ce cumpănă îmi fusese dat să trec?!

Aşadar, norocul meu, fiindcă la asemenea remarci trebuie să admit că am fost cu adevărat norocos, poartă un nume de reţinut: dr. VICTOR BĂDĂNOIU! Doctor pe care-l propun şi-l susţin pentru „Premiile de excelenţă” ale ziarului „Argeşul” din acest an. Cu siguranţă, nu va fi unicul nominalizat, nu e singurul profesionist desăvârşit, dar nu cred că alţii au făcut minuni, ca în cazul meu. Ceea ce îi diferenţiază pe toţi de cei de aceeaşi meserie este harul divin. Pe care, ca şi talentul, dacă nu-l ai, nici nu-l dobândeşti. Dr. Bădănoiu are din plin aşa ceva. Altfel, probabil că nu aţi mai fi citit nimic semnat de mine.

Nicolae COSMESCU

Distribuie pe Facebook