În Argeș nu e nicio pricopseală să ai o plantație pe rod. Afacerea este găunoasă chiar și într-un an al fructelor, cum s-a dovedit a fi pandemicul 2020. În acest an se repetă povara unui paradox nedrept: merele românești putrezesc cu tonele în livezi, în timp ce hipermarketurile sunt pline de fructe (cerate) din import. Producția autohtonă este lăsată de izbelişte în disperare de cauză, întrucât fermierii argeșeni nu au piață de desfacere, iar costurile de recoltare sunt mai mari decât preţul pe kilogram oferit de samsari. Într-un județ cu potențial, pomicultura s-a dus de râpă. Exemplele de bune practici pot fi numărate pe degete. 

Livada – nicio pricopseală…

La poarta țăranului, merele sunt cumpărate de samsari cu prețuri de nimic cuprinse între 30 de bani și cel mult 1,50 lei per kilogram. Gheorghe Stancu,din Boțești, a schimbat fotoliul de primar cu scara din livadă. Fostul edil a intrat în campanie, de data asta agricolă, fiindcă a început culesul merelor. La miezul zilei, a tras la margine de drum sacii plini cu fructe rumene, a cântărit producția din ochi, a socotit profitul și i-a dat cu… rest,  concluzionând că nu-i nicio pricopseală să ai o livadă pe rod.

Gheorghe Stancu: „Ca să nu mai țină merele prin beciuri și alte anexe din gospodărie, unii oameni preferă să le vândă intermediarilor ori să facă troc cu ele, adică să le dea la schimb cu porumb sau cartofi. Peste iarnă, fructele mucegăiesc și se înmoaie dacă spațiile de depozitare nu sunt aerisite. Silozurile de odinioară, cu ventilație și instalații speciale pentru depozitarea optimă a produselor agricole, sunt în paragină. Depozite comunale unde să lase fermierii cantităţi mari de fructe nu mai există. Nici măcar o fabrică de sucuri nu avem. Când își vinde merele la poartă, țăranul primește 30-50 de bani pe kilogram dacă-s industriale (n.n., pentru suc sau țuică) și 1,20-1,50 lei pe kil dacă sunt pentru consum. Samsarii cumpără fructe de la producători și le vând apoi în piețe cu prețuri mai mari, duble sau triple. Nu iei pe mere cât cheltuieşti cu oamenii la cules. La cules de mere zilierii sunt plătiți cu 100-150 lei și primesc în plus trei mese pe zi, băutură, cafea și țigări. Cu așa costuri mai bine te lipsești! Mai bine lași merele  să putrească în livadă. Nici pentru țuică nu rentează să le aduni, fiindcă arzi o grămadă de lemne la cazan și vinzi litrul cu numai 5-7 lei. Durerea este și că în comună nu mai cu cine face treabă, căci nu mai există forță de muncă. Tineretul a plecat după un trai mai bun la oraș sau peste hotare. La cules de mere vin… babele. Satele au îmbătrânit și s-au depopulat. Au îmbătrânit și livezile; multe plantații sunt neîngrijite și lăsate de izbeliște. E trist ce se întâmplă în mediul rural”.

Un sâmbure de speranță

În ultimii 30 de ani, pomicultura argeșeană s-a aflat într-un declin constant, cu consecinţe nefaste asupra dezvoltării economice a mediului rural şi asupra calităţii vieţii comunităţilor din zonele pomicole tradiţionale. În timp ce merele argeșenilor putrezesc în livezi, hipermarketurile sunt aprovizionate cu fructe din import lustruite cu ceară. Iar în școli ajung sub umbrela statului mere din Polonia sau Ungaria.

Lipsa rețelelor locale de colectare și depozitare, lipsa forței de muncă, îmbătrânirea livezilor, gradul scăzut de adaptare la cerinţele pieţei sunt doar o parte dintre problemele viermănoase care au distrus sectorul pomicol. Mai există un sâmbure de speranță în redresare în mormanul  de neîmpliniri și nevoi? Eugen Dulică, directorul Direcției pentru Agricultură Argeș, crede că asocierea fermierilor este o poartă către realizarea unor afaceri de succes în domeniul pomiculturii. 

Eugen Dulică: „Nu poți să accesezi fonduri pentru dezvoltare dacă nu ești o asociație profesionistă de producători sau o cooperativă agricolă. Nefiind asociați, fermierii argeșeni mai au o problemă: retailul. Or, marile lanțuri de magazine le cer producătorilor să aprovizioneze raioanele cu fructe proaspete în mod constant, în toată perioada, începând din octombrie și până în martie-aprilie. Asociați, fermierii ar obține o producție mai mare și ar avea o altă putere de negociere a prețurilor. Cei din țările dezvoltate au încercat să adune terenul ca să facă treabă; noi, din nefericire, l-am fărâmițat. Lipsa de asociere a fermierilor i-a încurajat pe intermediari să cumpere ieftin de la ei și să vândă scump în piață. Samsarii câștigă de trei ori mai mult decât producătorii. Nu pot să uit cum, după lovitura de stat din 1989, au fost distruse livezile, oamenii și-au luat terenurile înapoi și nu au pus nimic în loc. Au ars plantațiile tinere intensive și superintesive, le-au dat foc sunb pretext că e pământul lor. Infrastructura agriculturii a fost distrusă. S-au furat și țevile de irigat. Oamenii sunt refractari să se unească în aceste cooperative, care le-ar da putere să facă proiecte europene, să atragă fonduri pentru înființarea de depozite și uscătoare, tratamente, tehnologizare etc. Pe de o parte, producătorii nu vor să se asocieze, iar pe de altă parte, livezile sunt îmbătrânite, iar forța de muncă a dispărut. Cine-i preocupat de agricultură face ceva. În județ s-au făcut niște proiecte, ici-colo. Dar fiecare se descurcă așa cum poate… Fermierii se plâng tot timpul că nu mai au cu cine culege producția; pentru ei recoltatul e un stres extraordinar. Face omul producție și nu are cu cine o aduna”.

Mărul otrăvit

Anul trecut, argeșeanul Constantin Samoilă a recoltat 110 tone de mere și din toată recolta nu a reușit să vândă decât – atenție! – 10 tone; o parte din fructele rămase au fost transformate în țuică, dar tone întregi au fost aruncate! În acest an, fermierul a obținut peste 120 tone de mere, dar ce folos dacă a repetat același scenariu dramatic: cu chiu, cu vai, a vândut 10 tone, restul recoltei fiind fără speranțe de fructificare.

Scenariul dramei pomiculturii este transpus de cel care ne-a povestit întâmplarea – cercetătorul Ilarie Isac, doctor în ştiinţe horticole, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România. Pentru fermierii mici și mijlocii, mărul otrăvit din basmul Albă ca Zăpada este lipsa pieței de desfacere. Având probleme cu valorificarea producției și în lipsa spațiilor de depozitare a recoltei, producătorii argeșeni vor fi puși în situația de a abandona afacerea găunoasă. Unii fermieri au început să scoată merii de pe plantație și să pună pruni în locul lor.

Pe eminentul inginer cu mintea încă verde la cei 87 de ani ai săi, toamna l-a prins în mijlocul livezilor de meri sortite pieirii. După cum explică dr. ing. Ilarie Isac, colacul de salvare al pomicultorilor este un organism al privaților, care să aibă un sector de marketing. 

Ilarie Isac: „Noi i-am tot propus ministerului să pornim niște acțiuni, să găsim soluții de ieșire din criză. Ar putea fi pusă pe rol o concepție. Pentru fermierii mici și mijlocii ar trebui înființate centre pentru condiționarea și ambalarea produselor. Statul să-i sprijine pe întreprinzătorii privați să facă un inventar al bazei materiale și al capacităților care mai există. În plus, ar fi necesară, în opinia mea, o piață paralelă pentru produsele horticole românești, fiindcă sistemul de valorificare al supermarketurilor ne dă peste cap. Încet-încet, o soluție prinde, mă refer la sucurile naturale. Însă ar trebui ca producători de sucuri să fie școlarizați într-o stație-pilot măcar o săptămână, pentru a vedea tehnici de producere, limpezire, păstrare, ambalare etc. Merele pentru suc sau pentru țuică se vând cu 30-50 bani kilogramul, iar cele pentru consum, cu 1,20-1,50 lei/kg. Niciun intermediar nu-i oferă mai mult fermierului de la sat. Programul „Mere în școli” ar trebui corelat cu sprijinirea producției de fructe românești. Or, elevii primesc mere din Ungaria și Polonia. Merele noastre putrezesc în pomi și sub pomi. A venit gerul, au înghețat merele! Fermierul care nu are un depozit adecvat este forțat să le vândă în toamnă la prețuri derizorii. Dacă ar avea un centru unde să ducă 10-20 de containere, și-ar vinde fructele în primăvară, la un preț mult mai bun. Trebuie gândite soluții, dar nu așa pe genunchi, ci pe termen lung. Degeaba batem apa în piuă cu asocieri între fermieri. Nu poți să-i asociezi la valorificare, pentru că fiecare vine cu o altă calitate a fructelor, fiecare vine cu puținul lui obținut după capul și știința lui. Deci, ne trebuie o concepție, un șablon, o tehnologie oarecum uniformă aplicată de toți fermierii. Autoritățile ce fac? Nimic! Mare păcat.”

„Livada Bunicului”

Un exemplu de bune practici este „Livada Bunicului” de la Corbi, pensiunea și plantațiile de pomi și arbuști fructiferi înființate de antreprenorul Mihail Ungurenuș. În funcție de anotimp, turiștii își culeg singuri fructele (mere, prune, pere, vișine, ci­reșe, afine, mure, zmeură, goji, coacăze, curmale și… kiwi), pe care la final le plătesc, iar gaz­da le pune la dispoziție vase în care își pot face dulcețuri și gemuri pentru iarnă. Bucătăria mobilă, formată din câteva oale, pirostrii și lemne de foc este amplasată chiar în livadă.

Distribuie pe Facebook