Nu mă pot despărţi de un vechi telefon mobil Nokia pe care îl am de peste două decenii. Este unul dintre primele modele apărute la noi și care continuă să își facă datoria deși mi-a alunecat de nenumărate ori din mână pe parchet, pe gresie sau în chiuveta plină cu apă. Nu sunt atras în niciun fel de Facebook, Twitter, YouTube sau Instagram. Am nevoie doar să primesc și să dau un telefon sau un mesaj scris.

La prima oră a fiecărei zile citesc un cotidian local, unul național și câteva săptămânale, așa cum am făcut-o în toți anii de după ’89: cu ele și cu o cafea în față, dar și cu regretul că nu se mai simte ca pe vremuri miros de hârtie tipărită la miezul nopții precedente. Seara butonez câteva ore telecomanda în speranța să dau și peste altceva decât balamuc și zâzanie între politicieni, crime, violuri, amantlâcuri, nunți și înmormântări la curțile interlopilor, panseurile și delirul mistic ale lui Becali, isprăvile Brigittei și ale lui Pastramă sau umorul penibil și răsuflat al lui Huidu, Dezbrăcatu, Mugur Mihăescu și Romică Țociu.

Într-o seară l-am văzut pe veșnic dezinhibatul Mădălin Voicu răspunzând haios la o întrebare legată de interminabilul război româno-român: „Domn’e, mi-e frică să mai deschid și frigiderul să nu dau peste Șoșoacă!” Iar într-o dimineață am citit într-o publicație că televiziunea publică din Danemarca prezintă un desen animat pentru copiii cu vârste între 4 și 8 ani despre un bărbat care are cel mai mare penis din lume, pe care se poate arbora chiar un steag!

În domeniul bolilor penisului, dar și al obsesiei unanime a bărbaților privind dimensiunile acestui organ despre care Ion Creangă a scris o celebră poveste am o vastă experiență ca specialist venerolog. În decursul anilor am văzut mii de penisuri de europeni, africani și asiatici. Românii nu stau grozav la acest capitol. Am consultat doar patru-cinci inși cu penisuri precum armăsarii. Numai că aveau un coeficient de inteligență la limita avariei. Nefiind dotați cu minte, în compensație, Cel de Sus i-a înzestrat cu „scule” exagerat de mari. În anii ’70, la Filipeni, comuna din Moldova în care am fost stagiar, trăia un țigan ce avea un penis despre care se dusese vestea. Eu nu l-am văzut, dar vizitiul dispensarului, roșindu-se ca fata mare la măritat, mi-a spus că la chefurile de pomină ale etniei sale, când era în erecție, apărea cu o găleată plină cu vin agățată de penis!

Distribuie pe Facebook