
Conflict între doi frați, în fața unui magazin
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în urma administrării probatoriului au dispus reținerea unui bărbat de 33 de ani.
Bărbatul și-ar fi lovit fratele
Din cercetări a rezultat faptul că, în ziua de 6 august 2026, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în fața unui magazin din Costești, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 33 de ani și-ar fi lovit fratele, în vârstă de 30 de ani. Totodată, prin faptele săvârșite, bărbatul ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
A fost reținut pentru 24 de ore
În ziua de 17 august 2026, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 33 de ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 18 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.


































