Un incendiu puternic izbucnit în această seară la o gospodărie din satul Budișteni, comuna Leordeni, s-a soldat cu decesul unei persoane.
La fața locului au fost trimiși pompierii. În momentul în care au ajuns, salvatorii au găsit în afara unei anexe o persoană decedată, carbonizată.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate două echipaje cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, dar și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș.