Final tragic pentru deținutul evadat:
Un deținut evadat în cursul dimineții de la un punct de lucru al Penitenciarului Craiova a fost localizat, în această seară, în extravilanul comunei Brabova, județul Dolj. Potrivit autorităților, bărbatul a încercat să fugă spre o zonă împădurită de la marginea localității în momentul în care a observat echipajele de poliție.
Depistat în extravilanul comunei Brabova
La acțiunea de prindere au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, Secției nr. 2 Poliție Rurală Breasta, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Surse oficiale precizează că, după ce bărbatul nu a respectat somațiile legale, forțele de ordine au tras focuri de avertisment, iar ulterior foc asupra acestuia.
Focuri de armă după ignorarea somațiilor
În urma intervenției, deținutul a fost rănit grav. La fața locului au fost efectuate manevre de resuscitare, însă medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Cazul a fost preluat de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care coordonează cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.





























