Nu-mi place subiectul, dar nici nu pot să-l ocolesc. Meseria mea ține și de politică, oricât de dezagreabilă ar fi. Politica! Ține în sensul că nu se poate conduce o societate, fără un șef sau, mă rog, dacă-i democrație și autocrație, fără mai mulți șefi. Că unul e președinte, unul prim-ministru, altul este șef de partid, senator, deputat, primar ș.a.m.d. Iar jurnalistul, pentru cititorii lui, trebuie să-și exprime opinia. Spre clarificarea unor lucruri, dacă e în stare. Și, eventual, să vină și cu o soluție de bună dirijare a treburilor în comunitatea unde trăiește. Că tot ne dăm de ceasul morții să facem alegerile în decembrie.

Și, ca să fiu mai bine înțeles, am să pornesc de la reclama aia de la televizor, destinată să convingă oamenii să-și facă asigurarea auto. În care reclamă mașina este bușită fiindcă șoferul „merge” pe mâna cuiva. Ori nu se pricepe, când dă în marșarier. Că dacă s-ar pricepe să conducă, s-ar uita el ce face, nu s-ar lăsa condus de altul. Cam așa-i și cu societatea. Ai un șofer bun, comunitatea merge bine înainte. Nu ai, că n-ai ales bine, îți bușește comuna, județul, țara. Chiar dacă erau cândva la „țiplă”, ca mașina din poveste.

Și, apropo de poveste, Harari, în „21 de lecții pentru secolul XXI”, scrie că omenirea a trăit trei mari povești: fascistă, comunistă și liberală (capitalistă). Cea fascistă a fost spulberată de Al Doilea Război Mondial, iar din 1945 lumea a devenit un câmp de bătaie între comunism și liberalism. Comunismul, vedem bine, a încasat-o și el. Pe câmpul de luptă au mai rămas, în principal, două modele sociale. La noi, dar și-n lume. Social-democrația și liberalismul. Mai de curând, neoliberalismul. Primii susțin modelul redistributiv al venitului național, adică să avem grijă și de grupurile dezavantajate. Din ce câștigă societatea să le dea și lor, că-s oameni, nu?! Doar că, vedem bine, se întâmplă că nu prea se câștigă, iar câți bani se dau – inclusiv salarii şi pensii cu majorare de până la 40%! – se duc în consumul imediat. Nu pare să fie o soluție, dacă nu se și produce. Asistența socială, deși se practică, nu e nici ea o soluție, fiindcă din sărăcie nu prea ai ce să împarți.

Modelul liberal promite „revărsarea bogăției de sus în jos”, prin mecanismul pieței, prin cerere și ofertă, care vine să regleze economia. Democrația, la rândul ei, vine să regleze lucrurile, prin alegeri libere. Care alegeri, vedem bine, sunt contestate, cum altfel?! Mai ales când sunt restricționate drepturile politice, oportunitățile economice sau libertățile personale. Care libertăți „suferă” când este vorba de libera circulație a indivizilor, afectată acum de Covid. Sau când vin peste noi crizele. Sociale, economice, financiare, spirituale etc. De aici, scenarii catastrofale, apocaliptice. Nu putem să globalizăm nici sistemul ăsta politic, fiindcă nu are nici el un final fericit. 

Prea multă bogăție la puțini oameni și prea multă sărăcie la cea mai mare parte a populației. Iar pe de altă parte, sistemul ăsta născut pe vremea motoarelor cu abur nu mai reușește să facă față revoluțiilor actuale din domeniul tehnologiei informației și al biotehnologiei.

Ca să ieșim din această apocalipsă iminentă vin unii – „A treia forță: România profundă” – și susțin că există o „a treia cale”, dacă partidele și parlamentele vor să dețină controlul situației. Mă rezum să citez: „Între capitalismul foștilor comuniști și marxismul de salon pe banii corporaților, între cârdășia politico-economică pozând în piața liberă și lichelismul ideologic-corporal pozând în nonconformism de stânga, între vechiul și noul establishment, România profundă a dispărut în exil interior sau propriu-zis”. Soluția? Să ne „întoarcem acasă”, cei care am plecat – iată că mulți s-au și întors! – iar cei de aici să se bizuie pe elitele proprii. Care ce să facă? Să-și pună mintea la contribuție să scoată țara din impas și să ne arate că democrația înseamnă guvernare cu asentimentul celor guvernați. De luat aminte!

N-am terminat, dar nici spațiu nu mai am să vorbesc aici și despre „Doctrina secolului XX: ce va urma după capitalism?”. Carte care vine cu o abordare originală a subiectului, oferind soluția umanismului pragmatic. Un posibil model de viață socială. Despre care ar merita să discutăm acum, la alegerile generale. Și, apropo de alegeri, că tot au fost de curând și la Washington, ce urmează, de acum încolo, să fie în prim-plan: politicile protecționiste sau cele de liber schimb și liberă inițiativă? Iar noi al cui model îl vom urma?

Distribuie pe Facebook