Aşa rânduieşte Dumnezeu. Să reverse într-un singur om, ca-ntr-un vas de cinste, mai multe: frumuseţe sclipitoare, voce suavă, gândire profundă. Când omul ales care primeşte aceste calităţi într-o îngemănare deplină are doar 16 ani, uimirea celor din jur e firească. Iar „profeţiile” pe măsura minunii de fată pe care o au în faţă: va ajunge departe, sus, pe culmi! Unde se va opri? Poate cineva pătrunde tainele Împăratului Veacurilor?

Copil frumos

Păseşte domol. Se aşază în strană după Sf. Liturghie care tocmai se încheie. Îşi ridică privirea în sus. Pare că-l fixează pe Cel căruia i-a încredinţat sufletul său. Şi inima pură de copil frumos. În jurul ei se face loc. Şi linişte desăvârşită. Adolescenta începe să cânte şi glasu-i dulce sparge tăcerea. Cuvintele ei în linia melodică a muzicii sacre zboară. Spre cupola bisericii de unde veghează Iisus Pantocrator. Spre sfinţii pictaţi de-a dreapta şi de-a stânga, înveşniciţi pe ziduri. Spre credincioşii vrăjiţi parcă de imnul care răsună în Casa Domnului. Şi în ochii celor mai sensibili joacă lacrimi ca boabe de rouă. E imaginea de vis, atmosfera de poveste trăită de toţi cei care au avut privilegiul să o asculte pe juna blondă cu glas de înger. Aşa se întâmplă oriunde apare şi îşi dă adevărata măsură a talentului ei, Ilinca! Ilinca Din o stea în urcare a muzicii noastre tradiţionale de care ne va fi dat să auzim multe în viitor.

Cu muzica în suflet

L-a descoperit pe Dumnezeu de mică. La vârsta la care fetiţele făceau codiţe şi rochiţe păpuşilor, Ilinca făcea semnul Sfintei Cruci! Cum s-ar fi putut altfel, din moment ce tatăl ei este preot? Şi nu oricare, ci unul dintre cei mai căutaţi slujitori ai sfântului altar, pentru înţelepciunea lui, frumuseţea predicilor şi eficienţa sfaturilor pe care le dă celor care îşi pleacă genunchii la Taina Sf. Spovedanii. Florin Din este vrednic, cuvios şi sfios. Ca preot şi ca tată. S-a rugat lui Dumnezeu pentru un copil sănătos. Şi ca răsplată a credinţei sale, a ostenelilor şi a faptelor bune săvârşite pentru semenii săi, a primit. Înzecit de cât a cerut, aşa cum numai Dumnezeu ştie şi poate să „plătească” celor plăcuţi Lui. Ilinca a ajuns mândria familiei, a neamului de oameni cumpătaţi, toţi buni cinstitori de cele sfinte. Văzându-şi părintele cântând la slujbe, copila a început, timid, să-i urmeze exemplul. Scurte cântece bisericeşti, imnuri de slavă, fragmente din acatiste. Cu ochii şi gândirea fetei de astăzi, iată ce mărturiseşte Ilinca: „Nu pot spune că am început să cânt de la o vârstă anume, muzica a fost în sufletul meu de când m-am născut. Dragostea mea pentru folclor a înflorit pe când aveam 5-6 ani…”

Mereu pe podium

Descoperindu-i vocaţia, părinţii au sprijinit-o din plin. Fata a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din Piteşti, la secţia „Canto popular”, sub îndrumarea prof. Mihaela Chiriţescu Jugaru şi Valentin Grigorescu. În cadrul aceleiaşi instituţii, de 6 ani studiază naiul, instrumentul care, spune Ilinca, „reuşeşte să traducă într-un mod inedit toate trăirile mele”. Munca, studiul intens i-au fost răsplătite. Iată, pe scurt, povestea de succes a tinerei: „Am descoperit dragostea pentru folclor când eram membră a Grupului „Zavaidoc”. Am început să particip la festivaluri naţionale, concursuri la care am urcat şi pe podium, „Sus pe Argeş la izvoare”; „Meleaguri brâncuşiene”; „Mugurii folclorului” şi altele de anvergură.” Primii paşi în arta naiului i-a făcut cu ajutorul prof. Ionuţ Cârstea, iar acum studiază la acest instrument cu prof. Vasile Răducu, iar cu acest prilej ţine să le mulţumească tuturor profesorilor ei.

Micuţa compozitoare

Cu tot timpul acordat artei interpretative, Ilinca Din nu şi-a neglijat şcoala. Dimpotrivă, dovedind o voinţă de fier, a vrut să fie la nivel înalt şi într-un domeniu şi în celălalt. Şi eforturile nu i-au fost zadarnice. În prezent este elevă în clasa a X-a la Colegiul „I.C. Brătianu”. Şlefuirea vocii, studiul naiului nu sunt singurele preocupări ale adolescentei, ci pe deasupra mai şi compune! Versuri cu linie melodică, piese pe care apoi le cântă! Alături de Ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti a şi cântat două dintre operele sale, urmând să realizeze şi un videoclip. În mod firesc, Conservatorul ar fi idealul spre care ar tinde o adolescentă atât de înzestrată precum Ilinca. Îşi doreşte şi ea, dar nuanţează surprinzător: „Nu ştiu încă ce drumuri voi cutreiera. Vreau să ajung acolo, dar Îl rog pe Dumnezeu să-mi călăuzească paşii unde ştie El că trebuie să fiu. Deocamdată trebuie să am grijă de darul Lui, vocea mea…”

Evlavie pentru Sf. Ioan Rusul

Cartea, activitatea artistică, latura religioasă, mistică a personalităţii ei, greu de spus ce este prioritar pentru Ilinca Din. Toate la un loc. O parte din sufletul ei se dezvăluie în câteva cuvinte cu aura unei confesiuni: „Biserica a fost întotdeauna leagănul meu de linişte. Fără ajutorul lui Dumnezeu nu aş fi reuşit să dau curs pasiunii mele şi tuturor lucrurilor frumoase pe care le-am realizat”. Copila are o evlavie deosebită pentru Sf. Ioan Rusul. Explicaţie logică nu găseşte: „Am citit Acatistul acestuia şi am simţit o conexiune! Apoi am simţit mereu ocrotirea lui, fiindu-mi mai aproape de suflet, inspirându-mi siguranţă. Nu este ceva ce poate fi exprimat în cuvinte…” Sub buna sfătuire a duhovnicului ei pe de o parte şi pe de alta a tatălui ei, Ilinca duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Se roagă des, posteşte, merge în pelerinaje, a vizitat înclusiv Mormântul Sfânt de la Ierusalim.

Sub ochii tatălui

„În biserică, la slujbe îmi găsesc liniştea, inspiraţia şi puterea”, afirmă fata. De obicei, îi bucură cu glasul ei de aur pe enoriaşii bisericii din satul Valea Stânii, comuna Ţiţeşti. E locul de baştină al bunicilor ei şi cel în care Ilinca şi-a petrecut o parte a copilăriei. Duminică, 15 august, ea a strălucit însă la Schitul Trivale, acolo unde slujeşte şi tatăl ei. Toţi cei prezenţi au fost cuceriţi de farmecul ei şi vocea cu care a închinat o priceasnă Maicii Domnului. La sfârşit, mulţi credincioşi plângeau, mişcaţi de versuri şi interpretarea dumnezeiască. Ce bucurie mai mare poate fi pentru părintele Florin Din decât să îşi vadă iubita copilă înălţând imnuri de slavă lui Dumnezeu, Mântuitorului şi Fecioarei Maria? Uimitor este faptul că adolescenta nu este atinsă de patima mândriei. Nu slava deşartă a lumii o caută ea, ci mântuirea sufletului. Cu o smerenie exemplară, Ilinca mărturiseşte că nu are ea niciun merit, ci totul vine de la El: „Dumnezeu este inefabil. În tot ceea ce fac şi am realizat am simţit pronia Sa şi Îi mulţumesc în fiecare zi”. Convingerea cu care vorbeşte, înflăcărarea inimii ei nu pot veni decât dintr-o credinţă straşnică, de neclintit în Împăratul Veacurilor. Ea se vădeşte şi într-o strofă din Voltaire, pe care fata o are ca laitmotiv: „Universul mă încurcă/ Şi nu pot gândi măcar,/ C-ar putea exista ceasul/ Fără un ceasornicar”.

Întâmpină răsăritul soarelui

Uluiţi de vocea ei pe care unii au ascultat-o pentru prima dată în ziua praznicului Maicii Domnului din urmă cu câteva zile, mulţi credincioşi care merg în fiecare duminică la schitul din Trivale doresc să o audă din nou pentru a se lăsa copleşiţi de frumuseţea glasului ei. Dacă este voia lui Dumnezeu, în mâinile căruia fata îşi încredinţează încă de pe acum viaţa, Ilinca va mai cânta la strana bisericii din incinta aşezământului monahal. De altfel este printre primele persoane care vin la Sf. Litrughie. Dis-de-dimineaţă, pe aleea dintre stejarii seculari ai pădurii, trece ea. Tăcută, îngândurată, dar cu lumină pe chip şi în ochi. Ilinca, fata care întâmpină răsăritul sorarelui…

Distribuie pe Facebook