Nu este, desigur, o crimă să dai foc gunoaielor în drum. Dar un act de igienă antisocială este. Ca să nu spun o moştenire neanderthaliană, de peşteră. Şi asta cu atât mai mult cu cât drumul nu mai este de pământ, ca altădată, şi nici de piatră. Ci de asfalt. Asfalt care a ajuns cu greu în mediul rural. Şi cu sacrificii. Financiare şi umane. Nu electorale!

Da, ştiu. Este o grosolănie să ridiculizezi opţiuni ori deprinderi ale cuiva, dar, dacă ele sunt antisociale, merită sancţionate ca toate păcatele omeneşti. Cum tot păcat este să arunci gunoiul în drum sau în râu. Ori nici măcar să nu-l scoţi din curte. În fine, cum se întâmplă la noi, cineva mai încurcă borcanele. Cum le-a încurcat acum rău cu alegerile. Un foc în drum mai treacă meargă – las’ că de la el se poate aprinde o casă, o localitate, uneori şi o provincie – dar să pui pe jar o ţară întreagă este peste aşteptările noastre. Ceva peste poate.

Dar iată că se poate. Nu mai murim de râs, ca până mai acum un an, de aleşii noştri, ci de grija reînnoirii mandatului lor. La vreme de alegeri. Cu Covidul în ceafă şi cu mutaţii de majoritate în Parlament. Aleşii pesedişti şi penelişti au făcut pe „liber-schimbiştii” de azi. De fapt, şi ei au făcut un foc antisocial, de proporţii, dar nu pe drumul asfaltat, de la mine din sat, ci de-a dreptul în sediul Parlamentului. Cu gândul, desigur, la sinecurile pe care le pot obţine la schimb. Pentru ei şi afinii lor. Că sunt soţii, amante, copii, nepoţi, veri ş.a.m.d. Trosnesc încheieturile naţiei, nu alta! 

Ăsta să fie insul autohton, pion în aritmetica electorală? Să nu-i mai pese nimănui de el? Chiar dacă viitorul e neantul? Chiar dacă populaţia este înspăimântată? Chiar dacă pe inşi hârşiţi în rele nu-i îngrijorează economia gata să dea faliment, împrumuturile prea multe şi mari, învăţământul debusolat, lipsa de solidaritate firească oricărui popor? Cum se vede, psihologia de grup, gaşca, precumpăneşte asupra celei colective, iar o sabie a lui Damocles, Covidul 19, atârnă, ca o viperă, deasupra capetelor noastre. Ăsta nu mai este gestul unui ins certat cu morala şi bunul simţ, cu igiena publică. Este o crimă şi trebuie spuse lucrurile pe şleau. Dar nu ca la uşa cortului, cum se întâmplă în această campanie electorală. Cu neisprăviţii ăştia, fără pic de minte şi autoritate, fără substanţă etică în celula lor umană.   

Distribuie pe Facebook