Au trecut 30 de ani de la Revoluţia care a dus la căderea comunismului. La 23 decembrie 1989 a apărut primul număr al ziarului nostru, tipărit în libertate. Cum se citeşte ARGEŞUL la 30 de ani după Revoluţie? ARGEŞUL ca ziar, ARGEŞUL ca judeţ. Cum a fost viaţa dvs, de atunci încoace? Ce schimbări importante au avut loc în plan personal şi profesional? În cartea de aur a cotidianului care îmbracă, astăzi, straie de sărbătoare ţesem încă o poveste. De data asta, Filofteia Pally, expert naţional etnologie, statornică prietenă a ziarului nostru, ne oferă răspunsuri.

„Încă sângerează rănile unei societăţi nevindecate”

„Complexe întrebări, dificil de răspuns în câteva rânduri ce pot ilustra ultimii treizeci de ani! Dar, într-un raport de culoare, vorbim despre schimbări fundamentale şi, cele mai multe, în bine… Pe cele bune le ştim, le deţinem: tehnologie avansată, acces la universalitate în toate variantele ei, drepturi vehement cerute (devenite, uneori şi din păcate, privilegii nejustificate!). Pentru mine, cel mai important câştig s-a numit libertatea de a fi eu însămi, de a gândi şi a vorbi neconstrânsă de spaime subconştiente care, până atunci, îmi frustraseră existenţa şi orizontul aşteptărilor. Dacă înainte aveam o resemnare justificată, viitorul părându-mi-se (şi nu doar mie!) a fi definitiv prestabilit într-o cheie fatalistă, căderea zidurilor, deschiderea uşilor cunoaşterii şi a ferestrelor către timpul european mi-au dat puterea de a mă regenera raţional şi afectiv, într-un ritm alert, pe care nu l-aş fi bănuit. Am urcat treptele evoluţiei ştiinţifice şi profesionale, iubind şi dăruindu-mă, fără rezerve, renaşterii Muzeului Goleşti, aşa cum nici măcar eu nu am sperat că voi izbândi. Am reuşit doar pentru că am trăit, în fiecare zi, cu pasiunea descoperirii şi ilustrării tot mai aprofundate a universului istoric şi cultural, pe care Goleştii îl cuprind. Am reuşit şi pentru că mi-au fost alături oameni de bine, care au vibrat pe aceeaşi lungime de undă, care mi-au fost sprijin constant şi dedicat. Ziarul «Argeşul» a reflectat, în paginile sale, toate etapele restaurării, precum şi activităţile relevante ale pedagogiei muzeale, ale cărei baze s-au pus, pentru prima oară, în ţară, devenind o permanenţă a existenţei şi scopului muzeului în relaţia cu publicul tânăr.

Dar lumea noastră încă nu s-a limpezit, malurile existenţei noastre ne sunt inundate de multe valuri tulburi. A fost (oare, mai este încă?) o tranziţie dureroasă, frământată de învolburări sociale, orgolii meschine, invers proporţionale cu calitatea umană, porniri vendettiste, ură şi reglări de conturi, pe scurt, o vreme a curgerii «apei sociale», umflate ca după potop.

E dificilă lecţia democraţiei, e anevoioasă calea de la dictatură, la echilibrul de valori al unei alte lumi, guvernate de meritocraţie, respect faţă de competenţă, promovarea spiritului civic şi a demnităţii naţionale – singura şi autentica garanţie a unui «drum românesc sănătos, către secolul XXI. Încă învăţăm, încă sângerează rănile unei societăţi nevindecate de propria patologie, încă nu vedem orizontul de umbra munţilor întunecaţi în deşeurile neputinţelor noastre! Dar, poate, aceasta e singura cale către aflarea rostului democraţiei, al pătrunderii înţelesului dincolo de limita interesului propriu. E un drum anevoios, care cerne balastul, maturizează spiritul, reconciliază relaţiile interumane, reconfigurează valorile etice creştine şi ne duce către capătul căutării de sine. Căci toate aceste valori, închegate într-un sistem coerent, trebuie descoperite ca venind din sine, cunoscute de fiecare, din vremuri vechi şi uitate. Democraţia, spiritul ei umanist, trebuie învăţate cu uşurinţă, ele preexistând în memoria noastră colectivă, dincolo de orice imixtiune partizană. Întârziem, nejustificat de mult, în această experienţă, atunci când liderii se vor, de fiecare dată când sunt «unşi», descoperitori ai roţii… la fiecare patru ani, o luăm de la capăt, alegem alţi «rotari» care să ne meşterească roata, tot mai scumpă şi tot mai în colţuri. E un fel de proletcultism care ne condamnă la diluare, ne răpeşte din timpul istoric al evoluţiei noastre. Se pare că acei douăzeci de ani de tranziţie, preconizaţi de un consacrat «erou» al revoluţiei, în urmă cu treizeci de ani, au fost o estimare optimistă!

Aş vrea să constat că timpul acestei asceze sociale se încheie curând, că am descoperit leacul lăcomiei de putere şi aur, acea reţetă antică a pietrei filosofale care dovedeşte că o naţiune sănătoasă şi educată este adevărata avuţie a unei ţări! Şi pentru asta trebuie doar să ne îndeplinim cu responsabilitate rolul social, politic, economic, cultural, fiecare cu misiunea lui, împlinită cu pricepere şi pasiune. Cât şi cum am realizat acest proiect naţional observăm în fiecare zi!

Ziarul «Argeşul» a fost şi a rămas constant cu sine însuşi, pe parcursul celor trei decenii, demonstrând, cu articole şi jurnalişti profesionişti, că stăpâneşte legea lucrului bine făcut. Nu multe cotidiene se pot defini astfel, economia de piaţă, cu acerba concurenţă în domeniu, determinând grave alunecări de la deontologia jurnalistică ale multor trusturi de presă. «Argeşul» şi-a păstrat verticalitatea şi profesionalismul făcând, nu de puţine ori, eforturi mari pentru a supravieţui, ceea ce îl recomandă printre cei mai de valoare promotori ai democraţiei româneşti.

Sunteţi şi sper să rămâneţi veşnic un model educaţional şi cultural al timpului şi drumului către noi înşine. La mulţi ani, ziarul «Argeşul»!

La mulţi ani, valoroşi şi respectabili ziarişti cu nume consacrate!”

Distribuie pe Facebook