În ziua de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat de 50 de ani, din județul Vâlcea, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu un mijloc de transport în comun pe raza municipiului Pitești, persoane necunoscute i-ar fi sustras un portofel.
Polițiștii Secțiilor 2 și 3 Poliție Pitești s-au mobilizat exemplar, iar în scurt timp au fost identificate patru femei, toate din Băiculești, care au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări.
Din verificări s-a stabilit că trei dintre acestea, cu vârste cuprinse între 23 și 52 de ani, ar fi participat efectiv la comiterea faptei.
Astfel portofelul, conținând documente și suma de aproximativ 200 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Bărbatul s-a împăcat cu cele în cauză, iar polițiștii au aplicat celor patru femei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.
Recomandări:
Acordați o atenție sporită bunurilor dumneavoastră. Evitați să vă înghesuiți și nu permiteți să fiți înghesuiți, iar în cazul în care vă simțiți înconjurat de persoane dubioase, căutați să vă schimbați locul.
Supravegheați în permanență copiii, în cazul în care vă însoțesc, și țineți bagajul în fața duneavoastră.
Păstrați banii și obiectele de valoare în buzunarele interioare ale hainei.
Pe întreaga durată a deplasărilor, nu țineți portofelul, actele personale sau telefoanele mobile în buzunarele exterioare fără fermoar, pentru că reprezintă o țintă a hoților, dar și datorită riscului de a le pierde.